Sari direct la conținut

webPR: Deloitte România a asistat Alior Bank în vânzarea către Patria Bank a unui portofoliu de credite performante acordate persoanelor fizice în valoare de aproximativ 97 de milioane de lei

webPR: Deloitte România a asistat Alior Bank în vânzarea către Patria Bank a unui portofoliu de credite performante acordate persoanelor fizice în valoare de aproximativ 97 de milioane de lei
Echipa Deloitte Foto: Deloitte Romania

Deloitte România a oferit asistență sucursalei din România a instituției financiare poloneze Alior Bank în vânzarea unui portofoliu de credite de aproximativ 4.000 de clienți persoane fizice către Patria Bank. Tranzacția, care constă în credite de consum performante cu un sold de aproximativ 97 de milioane de lei la 30 aprilie 2024, este așteptată să se încheie în septembrie 2024.

„Suntem onorați că am avut oportunitatea de a oferi asistență în cadrul acestei tranzacții. Acest proiect remarcabil subliniază angajamentul nostru de a oferi Alior Bank cele mai bune soluții financiare. Dedicarea și expertiza întregii echipe au fost esențiale pentru succesul tranzacției și suntem încântați că am contribuit la acest proiect special”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

Echipa Deloitte România a fost formată din Radu Dumitrescu, Partener Coordonator, Ionuț Vasilescu, Director Adjunct, și Iulia Georgescu, Senior Associate, din cadrul practicii de Consultanță Financiară, și a lucrat îndeaproape cu echipa Deloitte din Polonia, formată din consultanții financiari Piotr Rudnicki, Director Adjunct, și Karol Szczygielski, Associate.

Fondată în 2008 de un grup italian, Alior Bank este al optulea cel mai mare grup bancar din Polonia după active. Este listată la Bursa de Valori din Varșovia și acțiunile sale sunt incluse în indicele bursier WIG20. Cel mai mare acționar al Alior Bank este Grupul PZU, una dintre cele mai mari instituții financiare din Polonia și din Europa Centrală și de Est.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 457.000 de profesioniști la nivel mondial.

Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.400 de profesioniști.

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.