Contabilii discută la Ministerul Finanțelor despre e-TVA / Ce propunere are ministrul Finanțelor
Reprezentanții Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) discută de peste o oră cu reprezentanții Ministerului Finanțelor pe tema e-TVA.
Ministrul Finanțelor vrea să facă pași înapoi, respectiv să modifice OUG 70/2024, adică procedura pentru aplicarea e-TVA.
Marcel Boloș a declarat pentru G4Media că e posibil să amâne termenele din RO e-TVA cu 6 luni, până în ianuarie 2025, iar o ordonanță în acest sens va trebui adoptată vineri.
În ceea ce privește sistemul e-TVA, în sine, surse politice ne-au declarat și ieri că se exclude acest lucru, deoarece în funcție de cât de bine va merge, vom avea o creștere mai mică a taxelor, precum majorarea TVA.
Legat de acest lucru, s-ar lucra la Ministerul Finanțelor la un proiect nou de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale. O sursă apropiată discuțiilor a afirmat pentru HotNews.ro că ar fi vorba de peste 100 de modificări, iar acestea sunt luate „după unele constatări făcute de ANAF în teren”: „se dorește închiderea unor portițe”. Un proiect în acest sens ar urma să vedem spre finalul anului.
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) solicita luni abrogarea ordonanțelor de urgență publicate vineri, 21 iunie, în Monitorul oficial și inițierea unui dialog cu toate părțile interesate pentru identificarea de soluții fiscale sustenabile.
“Marele circ fiscal românesc, unde funcționarii de stat se joacă de-a v-ați ascunselea cu responsabilitățile lor (transferându-le tocmai contribuabililor, adică celor cale le finanțează și salariile), în timp ce mediul de afaceri este tratat ca un personaj principal suspect, într-o piesă intitulată „Toți sunt evazioniști”. Nu putem identifica adevărații evazioniști? Nicio problemă: mai bine presupunem că sunt toți! Facem reguli mai aspre pentru toți, ca să nu mai scape nimeni”, spunea CECCAR.
Conform sursei citate, „nici nu mai contează că sistemul informatic abia funcționează, important este că regulile sunt acolo, „sculptate” în „piatra digitală a ministerului”.
„Acest circ birocratic se vrea a fi soluția pentru a umple vistieria statului, dar asfixiază antreprenorii, profesioniștii contabili și inovația. România nu are nevoie doar de instrumente digitale, ci de o mentalitate digitală la conducerea executivă a autorității care elaborează legislația fiscală”, preciza CECCAR.
Pe înțelesul tuturor, ANAF colectează multe date (e-Factura, SAF-T, e-case de marcat etc.) dar nu are chiar tot, iar ceea ce are, uneori conține erori.
ANAF va transmite un decont precompletat. Documentul transmis către firmă va fi greșit. De ce? TVA la încasare nu se află în datele ANAF, la fel și cu bonurile pentru combustibil, ajustările de TVA etc.
Asta este marea problemă: când trimite decontul precompletat, contabilii au timp 5 zile să-și dea seama de ce datele de la ANAF sunt greșite, deși Fiscul va crede că sunt corecte.
Munca de verificare a fost mutată de la ANAF la contabili, în mod forțat.