Sari direct la conținut

Războiul din Gaza. „Semne timpurii promițătoare” privind un nou acord privind eliberarea ostaticilor – Benny Gantz

HotNews.ro
atacuri israeliene asupra orasului Rafah din Gaza, Foto: Ismael Mohamad / UPI / Profimedia
atacuri israeliene asupra orasului Rafah din Gaza, Foto: Ismael Mohamad / UPI / Profimedia

Membrul cabinetului de război israelian Benny Gantz a declarat miercuri că există „semne timpurii promițătoare de progres” cu privire la un nou acord de eliberare a ostaticilor din Gaza, pe fondul discuțiilor regionale pentru a asigura o pauză în război, relatează Reuters.

„Există încercări în desfășurare de a promova un nou acord pentru ostatici și există semne timpurii promițătoare de posibil progres”, a spus Gantz într-un briefing de presă televizat.

„Nu vom înceta să căutăm o cale și nu vom rata nicio ocazie de a ne aduce fetele și băieții acasă”.

Dar el a adăugat că, dacă nu s-ar ajunge la un nou acord, armata israeliană va continua să lupte în Gaza chiar și până în luna sfântă musulmană a Ramadanului, care începe luna viitoare.

„Dacă nu se ajunge la un nou acord pentru ostatici, vom continua să operam și în timpul Ramadanului”, a spus el.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu spunea marți că Israelul nu se va retrage niciodată din teritoriile palestiniene, „indiferent ce se întâmplă”.

SUA, cel mai important aliat al Israelului, şi-au intensificat apelurile la o soluție cu două state, care să prevadă coexistenţa paşnică între Israel şi un stat palestinian, în baza frontierelor teritoriilor palestiniene ocupate de Israel din 1967 – Cisiordania, Ierusalimul de Est şi Fâşia Gaza.

Administrația președintelui Joe Biden militează pentru o soluţie cu două state întrucât vede un mijloc de a pune capăt atât actualului război din Fâşia Gaza, cât şi conflictului din Orientul Mijlociu, care durează de zeci de ani, notează DPA.

Netanyahu, pe de altă parte, şi-a construit îndelungata carieră politică în mare măsură pe opoziţia sa declarată faţă de soluţia cu două state, iar luni a reiterat această poziţie veche de zeci de ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro