Fost profesor din Târgu Secuiesc, trimis în judecată pentru viol și act sexual cu un minor. Victimele, două fete de 13 și 14 ani
Un fost profesor de muzică de la Liceul Teoretic „Nagy Mozes” din Târgu Secuiesc, care era și conducătorul unui cor, a fost trimis în judecată, fiind acuzat de viol și act sexual cu un minor. Victimele sale aveau 13, respectiv 14 ani, iar faptele ar fi avut loc în 2018.
Bărbatul a fost reținut inițial în luna noiembrie a anului 2021 și a fost arestat preventiv până în 27 noiembrie 2021, atunci când judecătorii au decis să fie arestat la domiciliu până în 26 decembrie 2022.
Ulterior, la decizia judecătorilor de la Tribunalul Covasna, bărbatul a fost eliberat.
Bărbatul a fost demis de la liceul unde preda după ce comisia disciplinară a școlii unde preda a dovedit că acuzațiile sunt fondate și au fost sesizate autoritățile.
Fostul profesor a abuzat de poziția sa de putere
Bărbatul a fost trimis în judecată după ce ar fi întreținut relații sexuale în mod repetat cu una dintre elevele sale de 14 ani, dar și cu o fată de 13 ani, membră a corului pe care îl conducea.
„În esență s-a reținut că inculpatul în calitate de profesor de muzică și de conducător al unui cor, în perioada anilor 2019-2020 a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere și de autoritatea asupra unei persoane vătămate minore în vârstă de 14 ani la data faptei, elevă a sa, pentru a întreține cu aceasta în mod repetat acte sexuale, respectiv că în cursul anului 2018 a întreținut un act sexual cu o altă persoana vătămată minoră în vârstă de 13 ani la data faptei, membră a corului condus de către inculpat, profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința și abuzând de poziţia sa recunoscută de încredere şi de autoritate asupra acesteia”, conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, citat de CovasnaMedia.ro.