Sari direct la conținut

Traficul prin tunelul de sub Canalul Mânecii a fost oprit complet joi, după ce francezii au intrat într-o grevă neanunțată

HotNews.ro
Gara St. Pancras din Londra, Foto: Dinedra Haria-LNP / Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Gara St. Pancras din Londra, Foto: Dinedra Haria-LNP / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

O grevă neanunţată a salariaţilor francezi ai Eurotunnel, societatea care administrează tunelul de sub Canalul Mânecii, a dus la închiderea sa joi, oprind atât traficul feroviar, cât și cel rutier, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Această grevă declanşată de către sindicatele franceze a antrenat „întreruperea completă a serviciului şi închiderea terminalelor noastre în Franţa şi în Regatul Unit”, a anunțat într-un comunicat firma-mamă a Eurotunnel, Getlink.

„Organizaţiile sindicale au respins o primă excepţională de 1.000 de euro anunţată la sfârşitul anului de către conducere şi îndeamnă la grevă pentru a cere o triplare”, a precizat conducerea companiei.

Anunţarea anulării trenurilor de după-amiaza din Gara St Pancras din Londra către Paris, Bruxelles şi Amsterdam a provocat panică în rândul călătorilor, potrivit unei jurnaliste AFP prezente la faţa locului.

Numeroşi călători care doreau să se ducă în Franţa sau Belgia de sărbători au tăbărât pe telefoane pentru a-şi schimba biletul pentru a doua zi sau rezerva în ultimul moment un zbor încă disponibil din capitala britanică. Societatea Eurotunnel îi sfătuieşte pe călători să-şi amâne călătoriile.

Agenţi de primire şi de securitate din gară – luaţi pe nepregătite – au fost nevoiţi să-i întoarcă din drum pe călătorii care trecuseră de controale de securitate şi se aflau pe peron.

În Gara Lille-Europe, Nick, un britanic în vârstă de 45 de ani încerca să înţeleagă ce se întâmplă. „Nu ştim cum ne vom întoarce la Londra azi. Având în vedere e-mailul primit, s-ar spune că nu mai sunt trenuri toată ziua”, a afirmat el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro