Sari direct la conținut

Elevii din 600 de școli vor învăța în continuare în trei schimburi, deși noua lege a educației interzice asta. Ce spune Ligia Deca

Ligia Deca , Foto: AGERPRES
Ligia Deca , Foto: AGERPRES

Luni începe noul an școlar, iar o parte dintre elevi vor învăța în trei schimburi, deși noua lege a Educației prevede că vor fi permise maximum două schimbri. Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus că elevii din aproximativ 600 de școli vor fi mutați întrucât unitățile de învățământ se află încă în renovare.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat, la Radio România Actualități, că până la finalul săptămânii trecute, conform informațiilor din teritoriu, în jur de 600 de școli se află încă în renovare, deci începutul anului școlar va fi afectat.

„La sfârșitul săptămânii trecute, conform centralizării informațiilor primite din teritoriu, aveam aproximativ 600 de unități de învățământ care erau relocate, adică, se va desfășura activitatea didactică în alte incinte, dintre care în jur de trei sferturi, da, de 450 sunt relocate total. În celelalte cazuri vorbim despre relocare parțială sau în interiorul aceleiași unități de învățământ”, a spus Ligia Deca.

Ea nu a precizat nimic despre numărul copiilor care învață în cele 600 de școli.

În lege sunt prevăzute cel mult două schimburi. Deca: „Va fi imposibil”

În noua lege a învățământului preuniversitar, la Articolul 19, Alineatul 17, se prevede: „Procesul educațional se desfășoară în maximum două schimburi. Organizarea programului școlar are în vedere următoarele reguli:

  • cursurile pentru elevii din clasa pregătitoare și din clasele I și a II-a nu vor începe înainte de ora 8.00 și nu se vor termina mai târziu de ora 14.00;
  • în învățământul primar, ora de curs este de 45 de minute, cu o pauză de 15 minute după fiecare oră și o pauză de 20 de minute după cea de-a doua oră de curs;
  • în situațiile în care clasele din învățământul primar funcționează împreună cu alte clase din nivelurile superioare de învățământ, ora de curs este de 50 de minute, iar în ultimele 5 minute se organizează activități de tip recreativ;
  • pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal și postliceal, ora de curs este de 50 de minute, cu o pauză de 10 minute după fiecare oră. După a treia oră de curs se poate stabili o pauză de 15-20 de minute;
  • în învățământul special, durata orei de curs și a activităților de terapii specifice este de 45 de minute, cu o pauză de 15 minute după fiecare oră și o pauză de 30 de minute după cea de-a doua oră de curs;
  • în situații speciale, cum ar fi epidemii, intemperii, calamități, alte situații excepționale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs și a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității de învățământ, cu aprobarea DJIP/DMBIP”, conform legii.

Cu toate acestea, Ligia Deca a spus, pentru Observator, referitor la școlile care funcționează în trei schimburi, că „va fi imposibil să finalizăm această practică” în anul școlar 2023-2024.

„Am primit și o listă de unități de învățământ care funcționează în trei schimburi. Am rugat ca inspectoratele să medieze o discuție între școală și autoritatea publică locală, pentru a evita pe cât posibil această situație. În unele cazuri s-au găsit soluții. În alte cazuri, având în vedere ceea ce și dvs. ați semnalat, și nume numărul mare de lucrări, va fi imposibil să finalizăm această practică de a avea trei schimburi în acest an, însă îmi doresc să facem tot ceea ce ține de noi ca măcar numărul școlilor care funcționează în acest regim de trei schimburi să fie cât mai mic”, a spus Ligia Deca.

Structura anului școlar 2023-2024

Anul școlar 2023-2024 va avea 36 de săptămâni de cursuri, cu câteva excepții:

  • pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;
  • pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;
  • pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la primul punct, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;
  • pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Vacanțele anului școlar 2023-2024

Copiii vor avea vacanță în anul școlar 2023-2024 în următoarele perioade:

  • 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023;
  • 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024;
  • o săptămână, la decizia Inspectoratelor Școlare, oricând în perioada 12 februarie 2024 – 3 martie 2024; 3
  • 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024;
  • 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.

Totodată, pe „5 octombrie 2023 – Ziua internațională a educației și în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”, se arată în Ordinul de Ministru.

În același timp, școlile trebuie să organizeze, în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Cele două programe trebuie să fie stabilite în perioade de timp diferite, iar desfășurarea lor trebuie să aibă loc într-un interval de cinci zile consecutive.

Calendar Evaluarea Națională 2024

Conform Ministerului Educației, calendarul Evaluării Naționale 2024 va fi următorul:

  • 11-14 iunie – înscrierea la Evaluarea Națională;
  • 25 iunie 2024 – proba la Limba și literatura română;
  • 27 iunie 2024 – proba la Matematică;
  • 28 iunie 2024 – proba la Limba și literatura maternă;
  • 3 iulie 2024 – afișarea rezultatelor inițiale, înainte de contestații;
  • 3 iulie (orele 16.00 – 19.00) și 4 iulie (orele 08.00 – 12.00) – depunerea contestațiilor;
  • 4 – 9 iulie – soluționarea contestațiilor;
  • 9 iulie – afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională 2024.

Calendar Bacalaureat 2024

Conform unui proiect al Ministerului Educației, în 2024 calendarul examenului de Bacalaureat va fi următorul:

  • 17-19 iunie 2024 – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba română, proba A;
  • 19-20 iunie 2024 – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba maternă, proba B;
  • 19-21 iunie 2024 – evaluarea competențelor digitale, proba D;
  • 25-27 iunie 2024 – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională;
  • 1 iulie 2024 – proba scrisă la Limba și literatura maternă;
  • 2 iulie 2024 – proba obligatorie a profilului, probă scrisă;
  • 3 iulie 2024 – proba la alegere a profilului, proba scrisă;
  • 4 iulie 2024 – proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Noul an școlar vine și cu o serie de schimbări cu privire la bursele elevilor, exmatricularea acestora, noi materii introduse în școli, crearea unui „card național de elev”.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro