VIDEO Ambarcaţiune aflată în pericol de scufundare în Marea Neagră, supravegheată de navele ARSVOM. Aceasta are opt persoane la bord, a refuzat ajutorul şi nu a comunicat inițial cu autorităţile navale române – UPDATE
Două nave ale Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) supraveghează, duminică, o ambarcaţiune aflată în pericol de scufundare în Marea Neagră, în apropiere de Mangalia. Aceasta are opt persoane la bord, a refuzat ajutorul echipajelor ARSVOM şi nu comunică cu autorităţile navale române, relatează News.ro.
- UPDATE 16:00: „În jurul orei 15:15, comandantului navei Amanos a raportat către autorităţi că nava nu prezintă gaură de apă, astfel au ridicat ancora şi fără probleme de stabilitate s-a îndreptat către Sud, spre Cap Caliacra, în apele teritoriale bulgăreşti”, a arătat ARSVOM.
ARSVOM a anunţat că a fost solicitată să intervină duminică pentru supravegherea unei nave străine, cu probleme de flotabilitate.
„Echipajele de salvare ale navelor Brizo şi Theia, din cadrul ARSVOM, s-au deplasat de urgenţă în zona indicată, respectiv 1,5 mile marine travers Mangalia. În caz de necesitate, vor acorda asistenţă navei Amanos, care prezintă probleme de flotabilitate, fiind suspectă de gaură de apă la prova. Nava Amanos, sub pavilion Tanzania, are la bord opt persoane, din care doi turci şi şase azerbaidjeni. Comandantul navei AMANOS a refuzat ajutorul echipajelor ARSVOM şi nu comunică nici cu autorităţile navale române”, a transmis ARSVOM.
Sursa citată a menţionat că navele Brizo şi Theia se află la faţa locului, fiind în stare de atenţiune, aşteptând noi indicaţii din partea Centrului Maritim de Coordonare.