Sari direct la conținut

Kim Jong Un a convocat o reuniune cheie pentru a discuta „situația internațională”

HotNews.ro
Reuniune a Comitetului Central al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord, Foto: KCNA via KNS / AP / Profimedia
Reuniune a Comitetului Central al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord, Foto: KCNA via KNS / AP / Profimedia

Coreea de Nord a convocat o reuniune cheie a partidului la care a participat și liderul Kim Jong Un pentru a decide strategia sa diplomatică și de apărare „pentru a face față situației internaționale schimbate”, a anunțat sâmbătă agenția de stat KCNA, preluată de Reuters.

Reuniunea plenară lărgită a Comitetului Central al Partidului Muncitorilor din Coreea a început vineri și urmează să revizuiască și proiectele economice ale țării din prima jumătate a acestui an, a transmis KCNA, fără a oferi mai multe detalii.

Reuniunea se va desfășura probabil timp de mai multe zile.

Coreea de Nord a lansat joi două rachete cu rază scurtă de acțiune în largul coastei sale estice, la mai puțin de o oră după ce Phenianul a avertizat asupra unui răspuns „inevitabil” la exercițiile militare organizate mai devreme în cursul zilei de armatele sud-coreeană și americană.

Coreea de Nord a susținut că exercițiile au dus la escaladarea tensiunilor militare.

Luna trecută, Phenianul a încercat fără succes să lanseze un satelit de spionaj, în prima sa tentativă de acest fel de după anul 2016.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro