VIDEO Colonie de lilieci, tăiată cu drujba în parcul Sub Arini din Sibiu
HotNews.ro
O colonie în care se estimează că trăiau peste 100 de lilieci a fost decimată, o parte din mamiferele protejate de lege fiind tăiate cu drujba în cadrul unei acțiuni de toaletare a copacilor din Parcul Sub Arini din Sibiu, scrie Turnul Sfatului.
Situația a fost semnalată miercuri seară de către un sibian unei asociații de protecție a animalelor sălbatice, Wilderness Research and Conservation, ai cărei reprezentanți au început o acțiune de salvare a liliecilor care au scăpat de drujbă.
- „Au intrat cu drujba direct în colonia de lilieci.
- Nu au anunțat pe nimeni, au tăiat, apoi au plecat și au lăsat totul aici așa cum am descoperit.
- Când cei care tăiau copacul au văzut că ceva nu este în regulă acolo, că există o colonie de lilieci, ar fi trebuit să se oprească. Dar nu, ei au continuat”, a declarat George Mărginean, membru al asociației.
În cursul nopții trecute, din bucățile de trunchi lăsate în mijlocul aleii din parc au mai fost salvați 40 de lilieci.
- „În această perioadă, liliecii intră într-o stare semilatentă.
- Unii, care au mai avut energie, și-au luat zborul, sperăm să își fi găsit adăpost, altfel pe gerul acela cu siguranță au înghețat. Alții au rămas, însă, în copacul doborât și tăiat mai apoi cu drujba”, a mai spus reprezentantul asociației, citat de Turnul Sfatului.
(FOTO: Dreamstime.com)
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro