Avertisment al producătorilor de medicamente: "Creșterea astronomică" a preţurilor la energie electrică și gaze riscă să ducă la scoaterea din fabricație a unor medicamente
Producția de medicamente din România este „pusă în pericol de creșterea astronomică a preţurilor la energie electrică și gaze. Sute de medicamente sunt vândute sub prețul de producție, iar Ministerul Energiei nu a luat nicio măsură în urma solicitărilor venite din partea noastră”, arată Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER), într-un comunicat.
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente, care reuneşte cele mai importante 19 situri de fabricaţie de medicamente din ţară, anticipează în următoarele luni prețuri la electricitate de peste 2000 lei/MWh. În aceste condiții, membrii PRIMER ar putea fi nevoiți să înceapă să scoată din fabricație medicamente care generează pierderi, cu respectarea tuturor reglementărilor în vigoare.
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente atrage atenţia că scumpirea exagerată a prețului la electricitate, care s-a triplat față de aceeași perioadă a anului trecut, și creșterea de cel puțin 6 ori a prețului la gazele naturale, pun o presiune uriașă pe costurile de fabricație ale producătorilor de medicamente din țară.
Astfel, reculul prețurilor la energie și gaze generează rentabilitate negativă pentru sute de medicamente fabricate în România, ale căror prețuri nu pot fi crescute pentru că ar afecta accesul la tratament a sute de mii de pacienți, mulți dintre aceștia cu posibilități financiare reduse, arată producătorii de medicamente.
„Majorarea masivă a prețurilor la energie și gaze ne-a determinat să trimitem o adresă în data de 3 decembrie 2021 către Ministerul Energiei prin care solicităm ca măsură temporară plafonarea prețului energiei electrice la 400 lei/MWh. Însă, Ministerul Energiei nu a răspuns solicitării noastre. Deși la nivel declarativ autoritățile sunt preocupate de creșterea rolului fabricilor de medicamente din țară, în special în actualul context pandemic, în realitate nu există niciun fel de măsuri care să acopere aceste declarații. De altfel, în primăvara acestui an, furnizorii de energie au avertizat asupra creșterii explozive a prețurilor la electricitate și gaze, în timp ce autoritățile recomandau să ne îndreptăm către piața liberă pentru că prețurile se vor stabiliza, fapt care a fost contrazis de realitate”, a declarat dr. Dragoș Damian, director executiv al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România.
PRIMER anticipează în următoarele luni prețuri la electricitate de peste 2000 lei/MWh. În aceste condiții, membrii PRIMER se tem că vor fi nevoiți să înceapă să scoată din fabricație medicamente care generează pierderi, cu respectarea tuturor reglementărilor în vigoare.
„Dorim pe această cale să ne cerem scuze pacienților, medicilor și farmaciștilor care vor fi afectați de problemele care vor apărea, însă lipsa de reacție a Ministerului Energiei nu ne permite continuarea producției medicamentelor care înregistrează pierderi. Ne aflăm din păcate în aceeași situație de contradicție între vorbele și faptele autorităților, care spun că trebuie să întărim fabricile de medicamente din țară, însă, în realitate nu se iau măsuri concrete la solicitările venite din partea PRIMER. Ca urmare, să nu ne mirăm că producția indigenă este la cel mai mic nivel istoric, sub 10% și că România se va adânci și mai mult în dependența importurilor de medicamente”, adaugă Dragoș Damian.
„Mă deranjează cumplit că toți politicienii se angajează că trebuie să avem industrie puternică de medicamente în țară, ne-au bagat în planul de guvernare, dar când mergem cum măsuri concrete, nu le aplică. Din cauza creșterii prețurilor la utilități începem să avem probleme și la export, pentru că dacă încercăm să creștem prețurile la export nu mai suntem competitivi, pentru că țările de destinație își proteajează proprii producători”, mai spune directorul executiv al PRIMER, Dragoș Damian.
PRIMER reunește cele mai importante 19 fabrici de medicamente din România: AC Helcor, Antibiotice, B.Braun, Bio-Eel SRL, Biofarm, Fiterman Pharma, Gedeon-Richter, Infomed Fluids, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Santa SA, Slavia Pharm, Terapia-Sun Pharma, Tis Pharmaceutical, Vim Spectrum, Zentiva. Președintele PRIMER este Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj, cel mai mare producător autohton de medicamente.