Legislația în domeniul prețurilor de transfer, introdusă în premieră în Republica Moldova. Implicații pentru companii
O inițiativă legislativă prin care se propune introducerea în Republica Moldova a prevederilor legale ce vizează prețurile de transfer a fost depusă și înregistrată în Parlamentul Republicii Moldova, la sfârșitul lunii septembrie 2022, la inițiativa unui grup de deputați. Astfel, prin acest demers Republica Moldova se aliniază statelor care au legislație fiscală în domeniul prețurilor de transfer, în linie cu recomandările emise de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în acest sens.
Ce aduce nou propunerea legislativă
Într-o primă instanță, proiectul de lege introduce conceptul și principiile de bază privind prețurile de transfer. Astfel, propunerea legislativă definește noțiunea de preț de transfer, introduce obligația de întocmire a dosarului prețurilor de transfer pentru contribuabilii rezidenți fiscal în Republica Moldova și instituie dreptul autorității fiscale de a efectua ajustările de prețuri de transfer, în cazul în care se constată că tranzacțiile între persoanele afiliate nu au fost efectuate la preț de piață.
Citește continuarea articolului pe blogul PwC România
Articol semnat de Ionuț Simion, Partener PwC România și Anastasia Dereveanchina, Senior Manager PwC România
Articol susținut de PwC România