Sari direct la conținut

Liste de așteptare și de 48 de ore pentru testare Covid la Serviciul de Ambulanță Galați

HotNews.ro
Ambulanta, Foto: Departamentul pentru Situatii de Urgenta
Ambulanta, Foto: Departamentul pentru Situatii de Urgenta

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi se confruntă cu un val fără precedent de apeluri de la oameni care cer fie să fie testaţi pentru COVID, fie solicită internarea pentru că au simptome serioase de infecţie cu coronavirus, relatează News.ro. Potrivit directorului medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi, zilnic, numărul apelurilor a ajuns la circa 370, iar în cazul celor care cer testarea pentru COVID sunt liste de aşteptare.

Circa 100 de persoane aşteaptă, vineri, să fie testate acasă de către personalul de pe Ambulanţe, timp de aşteptare putând ajunge şi la 48 de ore.

„Avem o avalanşă de solicitări. S-a dublat numărul apelurilor, având în vedere că avem de făcut şi recoltări la domiciliu. Lumea e speriată, mulţi sună pentru testare. Avem 2, chiar 3 zile în urmă la testări. Cazurile de COVID sunt multe. Am avut recent şi 11 decese într-o zi. Doar unul era vaccinat, dar era în vârstă şi avea comorbidităţi. Acum avem în aşteptare peste 100 de cazuri la testare”, a declarat reprezentantul SAJ Galaţi.

Dr. Polinschi a adăugat că pentru colegii săi această perioadă este cea mai grea de la începutul pandemiei.

„E cel mai greu de la începutul pandemiei, paturile sunt ocupate, oamenii aşteaptă. Acest virus acum se răspândeşte mult mai repede, suntem sub o presiune mare. Triem cazurile în funcţie de gravitate. Oamenii sunt frustraţi că au de aşteptat aşa mult, dar unii sunt grav şi mergem cu prioritate la aceia. Cumva, vina e împărţită. Oamenii au beneficiat de relaxare şi nu-şi au luat măsuri de precauţie, nu s-au vaccinat”, a afirmat el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro