Sari direct la conținut

Aproape 2 ani de la implementarea trasabilității la țigarete. Ce urmează?

PwC România
Ludmila Petrescu , Foto: PwC România
Ludmila Petrescu , Foto: PwC România

După aproape doi de la implementarea sistemului de trasabilitate a produselor din tutun, conceput de Uniunea Europeană în vederea combaterii evaziunii fiscale, este de așteptat să se intensifice controalele în acest domeniu, autoritățile având ca punct de plecare informațiile introduse în sistem.

În toată această perioadă, operatorii economici de la producători la distribuitori, transportatori și comercianții en-detail, în fapt toți cei implicați în industria tutunului, au fost lăsați să se acomodeze cu noua structură de urmărire la nivel european a acestor produse.

Însă, acolo unde operatorii economici, din greșeală sau nu, au omis să înregistreze informații cheie (ex: comenzi, facturi, plăți, informații privind transportul sau transportatorii, etc) sau pur și simplu informațiile înregistrate de operatorii economici ridică suspiciuni privind concordanța datelor furnizate de aceștia cu cele deținute de autorități, cu siguranță autoritățile vor acționa prin control. Consecințele unui control pot impacta major companiile din domeniu, întrucât se poate ajunge la suspendarea activității acestora sau chiar demararea unor acțiuni penale.

Ce presupune acest sistem?

În prezent, sistemul este implementat pentru țigarete și tutunul de rulat în țigarete. Practic, toți jucătorii de pe piață implicați în lanțul de aprovizionare a țigaretelor pe teritoriul României, începând de la producător și până la ultimul operator economic, înainte de primul punct de vânzare cu amănuntul, trebuie să asigure trasabilitatea acestor produse în sistemul european de urmărire.

Începând cu anul 2024, toate celelalte produse de tutun (ex: trabucurile, produsele de tutun care nu ard, etc) vor intra de asemenea sub incidența acestui sistem și vor circula de la producător până la ultimul comerciant en-detail sub atenta supraveghere a autorităților naționale, dar și a Uniunii Europene.

Citește mai mult pe blogul PwC România

Articol semnat de Ludmila Petrescu, Senior Manager PwC Romania și Alina Niculescu, Senior Associate

Articol susținut de PwC România

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII