Sari direct la conținut

Bursa de la Bucureşti, la maximul istoric: Indicele BET, la cea mai ridicată valoare din istorie

HotNews.ro
Bursa de Valori Bucuresti - BVB, Foto: Hotnews
Bursa de Valori Bucuresti - BVB, Foto: Hotnews

Bursa de la Bucureşti, catalogată piaţă emergentă de agenţia de evaluare FTSE Russell, a ajuns marți la maximul istoric, în contextul în care indicele principal BET a spart pragul de 10.813 puncte, precedentul record şi neatins din 24 iulie 2007 încoace, şi a închis la nivelul de 10.844,45 punct, potrivit Mediafax.

Potrivit Ziarului Financiar, acesta este cel mai ridicat nivel din istoria de 24 de ani a primului indice bursier românesc, reprezentativ pentru dinamica bursei locale.

Susţinut de evoluţia burselor europene, dar şi de cea din SUA, cu motoare turate peste Ocean pe fondul diminuărilor îngrijorate de campania de vaccinare, indicele principal BET a urcat marţi cu 0,56%, ceea ce înseamnă că de la începutul anului 2021 avansul este de aproximativ 10,5%.

„Este un motiv de bucurie pentru întreagă comunitate a pieţei de capital. Este rezultatul muncii tuturor stakeholderilor pieţei de capital, al companiilor şi, mai ales, al investitorilor. Un factor foarte important în această evoluţie îl reprezintă dividendele importante distribuite de companiile listate la BVB, daca ne uităm că indicele BET-TR, care include şi dividendele, este deja la maxime istorice de câteva luni. Perspectivele pentru acest an sunt promiţătoare, pentru că vedem estimări de dividende atractive, unele chiar foarte bune comparativ cu dobânzile scăzute practicate la depozite. Totodată, includerea mai multor companii romaneşti în indicii FTSE Russell va continua să pună Romania într-o lumină optimistă în faţa investitorilor”, spune Radu Hanga, preşedintele BVB.

Adrian Tănase, CEO al BVB, spune că acest nou maxim istoric este o confirmare a faptului că suntem pe drumul cel bun în dezvoltarea pieţei de capital din România: „Premisele pentru accelerarea dezvoltării sunt create, ele trebuie doar fructificate de participanţii la piaţă. Continuăm eforturile de îmbunatăţire a lichidităţii întregii pieţe, vedem intermediari care devin Market Maker-i, numărul investitorilor a crescut semnificativ anul trecut, cu aproape 12.000, până la 66.000, şi, totodată, avem în vedere o serie de iniţiative care să stimuleze vizibilitatea emitenţilor, precum acoperirea cât mai multor companii prin rapoarte de analiză şi promovarea standardelor ESG în rândul companiilor listate. Pe fondul acestei evoluţii pozitive, proiectul de înfiinţare a Contrapartii Centrale în Romania este foarte important pentru a crea condiţiile eficientizării maxime a pieţei locale de capital”.

Într-un mod ironic, indicele principal atinge maximul istoric la exact un an de când România intra în stare de urgenţă, ceea ce avea să se reflecte şi pe bursa de la Bucureşti. De exemplu, pe 16 martie 2020 indicele principal BET se prăbuşea cu 9,6% la 7.126 de puncte în contextul în care teama era prezentă peste tot pe pieţele bursiere. De atunci încoace indicele înregistrează o creştere semnificativă, de circa 53%.

Faptul că bursa de la Bucureşti ajunge la un maxim istoric reprezintă o bună oportunitate de listare a companiilor, inclusiv a celor de stat, în contextul unor preţuri ridicate.

Indicele BET şi-a început istoria în 1997 la un nivel de 1.000 de puncte, cu 10 companii şi o capitalizare de 443 milioane lei. De-a lungul timpului, 36 de companii au fost incluse în BET, precum Antibiotice Iaşi, BRK Cluj, Impact, Turbomecanica. Astăzi, indicele principal se află la 10.844 de puncte şi include 17 companii, cele mai recent intrate fiind TeraPlast Bistriţa, Purcari, Sphera, Digi, MedLife.

La un an din momentul lansării, BET avea să atingă minimul istoric: pe 24 septembrie 1998, indicele ajungea la cel mai scăzut nivel, de 281 de puncte. În contrapartidă, la aproape 10 ani de la momentul lansării, respectiv 24 iulie 2007, BET atingea nivelul de 10.813 puncte, doborât marţi şi care a stat aşadar în picioare aproape 14 ani.

Ulterior, evenimentele de pe scena financiară internaţională din anul 2008 au condus la scăderi abrupte pe toate pieţele de capital ale lumii, iar nivelul minim după această perioadă a fost atins în România pe 25 februarie 2009, când indicele BET avea un nivel de 1.887 puncte.

Cel mai longeviv emitent din istoria BET este Banca Transilvania şi se află în componenţa acestui indice de circa 21 de ani ani. BRD – Groupe Societe Generale se află de 20 ani în BET, iar OMV Petrom de 19 ani.

La momentul lansării, cea mai mare pondere în indicele BET o avea Oltchim (25,58%). În prezent, cele mai mari ponderi le au Fondul Proprietatea (21,57%), Banca Transilvania (18,66%) şi Petrom (16,28%).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro