Premiile Grammy au fost amânate pentru primăvară
Premiile Grammy 2021 au fost amânate din cauza preocupărilor legate de coronavirus, au anunțat organizatorii, scrie Mediafax.
Ceremonia urma să aibă loc pe 31 ianuarie, și va avea loc pe 14 martie, din cauza numărului crescut de infecții din Los Angeles și statul California.
Beyoncé, Taylor Swift și Dua Lipa conduc nominalizările pentru premiile din acest an, care au fost anunțate în noiembrie.
„Nimic nu este mai important decât sănătatea și siguranța celor din comunitatea noastră muzicală și a sutelor de oameni care lucrează neobosit la producerea spectacolului”, se spune într-o declarație a Recording Academy, care organizează Grammy.
Nu este clar dacă comediantul Trevor Noah, care urma să fie gazda spectacolului, va participa în continuare la ceremonia din acest an.
Organizația a anunțat anterior că ediția din acest an va fi în mare parte virtuală, potrivit agenției de știri AFP, fără a oferi alte detalii.
Multe ceremonii majore de premiere au trebuit să se mute online de când pandemia a ajuns în SUA, anul trecut. Statul american California a fost puternic afectat de coronavirus.