Sari direct la conținut

Barack Obama, Hillary Clinton, dar şi lideri republicani, îl felicită pe Joe Biden

HotNews.ro
Barack Obama, Hillary Clinton, dar şi lideri republicani, îl felicită pe Joe Biden

Fostul preşedinte american Barack Obama a salutat sâmbătă „victoria istorică” în cursa pentru Casa Albă a lui Joe Biden, care i-a fost vicepreşedinte, transmit AFP şi dpa. Biden a mai fost felicitat şi de fostul secretar de stat al SUA, Hillary Clinton, care, din postura de candidată a Partidului Democrat, a fost învinsă de actualul preşedinte al SUA, republicanul Donald Trump, la scrutinul prezidenţial din 2016, potrivit EFE, scrie Agerpres.

„Americanii s-au prezentat la vot într-un număr nemaivăzut până acum”, oferindu-le lui Biden şi lui Harris „o victorie istorică şi decisivă”, a declarat Obama, citat într-un comunicat. Fostul preşedinte a remarcat totodată că Biden are în faţa sa „provocări extraordinare”, „o pandemie dezlănţuită, o economie şi un sistem de justiţie inegale, o democraţie în primejdie şi un mediu înconjurător în pericol”.

„Rezultatele electorale arată la toate nivelurile că ţara rămâne profund şi amar divizată”, a adăugat Obama.

Fosta candidată la preşedinţia SUA, Hillary Clinton, a numit victoria lui Biden o repudiere a lui Trump. „Alegătorii au vorbit şi i-au ales pe Joe Biden şi pe Kamala Harris să fie viitorii noştri preşedinte şi vicepreşedinte. Este un tandem care face istorie, o repudiere a lui Trump şi o nouă pagină pentru America. Mulţumesc tuturor care au făcut posibil acest lucru. Înainte, împreună”, a scris fostul secretar de stat al SUA într-un tweet, potrivit dpa.

Biden a fost felicitat şi de Jeb Bush, fost candidat la preşedinţia SUA şi membru de seamă al cunoscutei familii republicane, într-o aluzie la tradiţionala unitate transpartinică după alegeri, notează dpa. „Felicitări preşedintelui ales Biden. M-am rugat pentru preşedintele nostru mare parte din viaţa mea de adult. Mă voi ruga şi pentru dumneavoastră şi pentru succesul dumneavoastră. Acum a venit vremea să vindecăm răni adânci. Mulţi contează pe dumneavoastră să deschideţi calea”, a scris Bush pe Twitter.

La rândul său, senatorul Mitt Romney, candidat din partea Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din 2012, a transmis un mesaj de felicitare lui Joe Biden. „Ann şi cu mine transmitem felicitări preşedintelui ales Joe Biden şi vicepreşedintelui ales Kamala Harris”, a scris Romney pe Twitter, referindu-se la soţia sa Ann. „Îi cunoaştem pe amândoi drept lideri de bună credinţă şi caracter admirabil. Ne rugăm ca Domnul să-i binecuvânteze în zilele şi anii ce vor veni”, şi-a încheiat mesajul Romney, senator de Utah, stat conservator.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro