Sari direct la conținut

SUA: Creștere record a PIB-ului în trimestrul trei, de 33,1%

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: captura video
Donald Trump, Foto: captura video

Statele Unite au revenit la creștere economică în trimestrul trei, marcat de un avans istoric al Produsului Intern Brut (PIB) de 33,1% în cifre anualizate, potrivit unei estimări preliminare a Departamentului Comerțului publicată joi și citată de AFP.

Această creștere sugerează că țara iese ușor – ușor din recesiune, cu observația că această creștere a fost susținută de ajutoarele generoase acordate de guvernul federal companiilor și gospodăriilor în fața pandemiei Covid-19.

O altă observație – SUA nu folosește același mod de calcul pentru PIB, ceea ce complică comparațiile internaționale.

China, spre exemplu, compară creșterea cu cea din trimestrul similar al anului precedent. Cu acest calcul, PIB-ul american este în scădere cu 2,9% în trimestrul trei, în condițiile în care PIB-ul Chinei a crescut cu 4,9%.

O a treia manieră de calcul, folosită în special în Europa, este comparația cu trimestrul precedent. Cu această metodă, creșterea americană este de 3,6%, fără corecția cu zilele lucrătoare.

Ca titlu de comparație, Franța se așteaptă la o creștere a PIB-ului de 16% în trimestrul trei, raportat la trimestrul doi.

PIB-ul din trimestrul trei nu este decât „reflecția scăderii de 31,4% pe care am observat-o în trimestrul doi și (…) datele de azi sunt complet depășite de evenimente”, a comentat Kit Juckes, analist pentru Société Générale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro