Aproape 123.000 de fermieri solicită sprijin pentru că au fost afectați de criza COVID-19
122.986 de fermieri au depus cereri în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19, din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, anunță APIA, potrivit Agerpres.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) precizează că procesul de depunere s-a încheiat în data de 23 octombrie.
Situația cererilor depuse pentru Măsura 21 în perioada 25.09 – 23.10.2020, se prezintă astfel: în sectorul zootehnic – bovine – 44.960 cereri pentru un număr de 594.974 capete; în sectorul zootehnic – ovine și/sau caprine – 40.067 cereri pentru un număr de 8.709.852 capete; în sectorul vegetal – legume-fructe și cartofi – 46.451 cereri pentru o suprafață de 66.526,85 ha.
Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei și urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.
Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 milioane de euro.