Sari direct la conținut

CFR SA anunță închiderea, timp de trei zile, a traficului între Mogoșoaia și Balotești

HotNews.ro

Compania CFR SA anunță că de vineri până luni traficul feroviar între Mogoșoaia și Balotești este închis pentru lucrări de reparații. În acest interval, firma care face lucrările va asigura transbordarea auto a călătorilor de pe relația București-Urziceni, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat al CFR SA, în zonă vor avea loc lucrări pentru montarea unui nou schimbător de cale. „Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă informează că, în perioada 22.05.2020, de la ora 20.30 – 25.05.2020, ora 05.10, între stațiile Mogoșoaia și Balotești se vor desfășura lucrări la infrastructura feroviară, pentru montarea unui schimbător nou de cale, lucrări care se vor executa cu închiderea totală a traficului feroviar pe distanța Mogoșoaia – Balotești”, se arată în comunicat.

Confrom acestuia, pentru asigurarea continuității circulației feroviare pe relația București Nord – Urziceni, firma care execută lucrările va asigura transbordarea auto a călătorilor între București Nord și Balotești. De asemena, personalul CFR Călători din Gara de Nord și din Balotești va informa și îndruma călătorii spre punctele de îmbarcare în mijloacele auto. Lucrările efectuate fac parte din contractul care vizează dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, finanțate din bugetul de stat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro