Sari direct la conținut

Coronavirus: Marea Britanie, în izolare probabil până la sfârşitul lunii mai

HotNews.ro
Coronavirus Marea Britanie, Foto: Profimedia Images
Coronavirus Marea Britanie, Foto: Profimedia Images

Marea Britanie nu-şi va înlătura probabil restricţiile de izolare înainte de sfârşitul lunii mai, a declarat sâmbătă un consilier guvernamental, potrivit căruia ritmul de propagare a epidemiei de coronavirus trebuie mai întâi să se încetinească şi o politică intensivă de testare să fie introdusă, scrie Agerpres.

„Vrem să ne îndreptăm spre o situaţie în care, cel puţin până la sfârşitul lunii mai, să fim capabili să substituim prin măsuri mai puţin intense, bazate mai mult pe tehnologie şi teste, izolarea totală pe care o avem acum”, a declarat Neil Ferguson, profesor la Imperial College din Londra, pentru BBC.

În Marea Britanie, care şi-a înăsprit măsurile după o reacţie iniţială limitată în amploare, sunt înregistrate circa 40.000 de cazuri confirmate, dintre care 3.605 decese, de la începutul pandemiei.

Unele opinii critice avertizează, de asemenea, împotriva impactului sanitar şi social al unei izolări prelungite. Un al doilea înalt consilier al guvernului, specialistul în pandemii Graham Medley, a declarat şi el sâmbătă în The Times că se teme că Marea Britanie va ieşi cu greu dintr-o strategie care riscă să degradeze sănătatea economică şi mentală a numeroşi britanici.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro