VIDEO Premierul Republicii Moldova, la București: O prioritate absolută este ca până în 2024 să realizăm interconectarea sistemelor energetice dintre România și Republica Moldova / Reducerea tarifelor de roaming – o altă prioritate
„Drumul spre Europa este în mod natural prin România și o prioritate absolută este ca până în 2024 să realizăm interconectarea sistemelor energetice dintre România și Republica Moldova”, a declarat joi la București premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, după o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă. Implementarea proiectelor de infrastructură rutieră care să lege cele două țări și reducerea tarifelor de roaming sunt alte două priorități discutate, a spus premierul român.
- „Un subiect prioritar este interconectarea energetică și mă refer la interconectarea liniilor electrice între România și Republica Moldova. Urmărim de asemenea implementarea proiectelor de infrastructură cu rol central în conectarea Republicii Moldova la spatiul european prin România, cu accent deosebit asupra construcției podului rutier de la Ungheni sau a podului rutier Galați-Giurgiulești.
- Un alt subiect de interes pentru cetățeni este reducerea tarifelor de roaming. În acest sens încurajăm discuțiile la nivelul autorităților de reglementare și a operatorilor dintre cele două state pentru a găsi cât mai rapid soluții.”, a declarat joi premierul Nicolae Ciucă.
Nevoia creării de poduri între cele două țări a fost subliniată și de premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița.
- „Avem șansa istorică să transformăm comunitatea de limbă într-o comunitate a marilor proiecte în beneficiul oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului, prin construirea la propriu și la figurat de noi poduri, fie că vorbim de interconexiunea în sfera energetică, fie că discutăm de racordarea infrastructurii de transport din Republica Moldova la rețelele europene, fie că punem bazele facilitării telecomunicațiilor.”, a declarat joi la București, premierul Natalia Gavrilița.
Aceasta a spus că „o prioritate absolută este ca până în 2024 să realizăm interconectarea sistemelor energetice dintre România și Republica Moldova”, care ar consolida independeța și securitatea energetică a Republicii Moldova.
- „Totodată vrem să construim drumuri care să lege regiunile de pe ambele maluri ale Prutului la viitoarea autostradă a Unirii și viitoarea autostradă a Moldovei. Ne dorim ameliorarea legăturilor feroviare între București și Chișinău.
- Pe termen lung ne-am dori o cale ferată cu ecartament european și lucrăm deja în această direcție, dar este important să facem pași rapizi pe termen scurt. Și de aceea salut faptul că peste doar 3 zile se va relua circulația cursei feroviare dintre cele două Capitale, precum și a trenurilor de rută Iași-Ungheni.
- Un alt subiect important pentru cetățenii ambelor țări este cel legat de tarifele pentru telefonia mobilă. Dorința noastră este să atingem cât mai repede obiectivul ca în roaming să fie aceleași tarife ca și în rețeaua de acasă.”, a spus premierul moldovean.
Premierul Natalia Gavrilița a mulțumit României pentru ajutoarele acordate în pandemia de COVID-19 și în criza gazelor naturale. Cei doi au stabilit ca cele două Guverne să aibă o nouă întâlnire la începutul anului viitor.