Sari direct la conținut

​Doi ciobani au fost loviți de trăsnet în Munții Călimani; unul dintre ei a murit

HotNews.ro
​Doi ciobani au fost loviți de trăsnet în Munții Călimani; unul dintre ei a murit

Doi ciobani au fost loviți de trăsnet, joi seara, în Munții Călimani, în zona Frumușica, la o altitudine de peste 1.500 de metri, unul dintre ei fiind declarat decedat de forțele de intervenție, transmite Mediafax.

Două echipaje de la Salvamont Vatra Dornei și de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava intervin, joi seara, în zona Izvorului Buciniș, la o stână, unde doi ciobani au fost loviți de trăsnet.

„Ne deplasăm cu două echipaje de la Salvamont Vatra Dornei, alături de noi sunt și cei de la Serviciul Județean de Ambulanță. Una dintre persoane este decedată, cea de-a doua are arsuri”, a declarat Petru Ariciuc, șeful Salvamont Vatra Dornei.

Potrivit salvamontiștilor, persoana care a murit a fost preluată și transportată la baza muntelui pentru a fi predată către Serviciul de Medicină Legală.

Incidentul a avut loc la aproximativ 1.500 metri altitudine, în zona Frumușica, Izvorul Buciniș.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro