Nicolas Hulot: "Acordul cu Mercosur este la originea tuturor problemelor ecologice"
După ce a atacat acordul comercial UE-Canada, fostul ministru francez Nicolas Hulot a pornit la război, într-un interviu acordat duminică cotidianului „Le Monde”, împotriva acordului încheiat recent cu Mercosur, „antinomic” cu lupta împotriva schimbărilor climatice, potrivit Le Soir, citat de Rador.
Pe toate fronturile, la sfârşitul săptămânii trecute, cu un alt interviu acordat „Ouest-France” şi cu o tribună apărută în „Journal du dimanche”, fostul ministru al Tranziției Ecologice crede că „liberul schimb este la originea tuturor probleme ecologice”.
„S-a dus vremea când încercam să temperez lucrurile, am terminat cu asta! Globalizarea, tratatele de liber schimb sunt cauza întregii crize pe care o trăim”, afirmă Nicolas Hulot în „Le Monde”.
În atenţia sa se află acordul dintre Uniunea Europeană și Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay), care a fost încheiat vineri după mai mult de 20 de ani de negocieri, acord care îngrijorează agricultorii și ONG-urile specializate în probleme de mediu.
Situația ecologică din Brazilia după învestirea în ianuarie a președintelui de extremă dreapta, Jair Bolsonaro, reprezintă o sursă de îngrijorare. Extinderea activităților agricole se desfășoară în țară cu prețul despăduririlor masive și provoacă tot mai multe conflicte cu comunitățile tradiționale.
„Nu văd cum putem, într-o chestiune universală, să semnăm un acord cu o țară care, în acest moment, sfidează aceste obiective”, punctează dl Hulot, denunțând o formă de „incoerență”.
„Sfârșim prin a nu mai crede pe nimeni: spunem lucruri și în acest proces, ne luăm angajamente, semnăm tratate care ne conduc spre opusul intențiilor noastre”, mai adaugă Nicolas Hulot, omul care a demisionat din guvern pe 28 august 2018.