Nezavisimaia Gazeta: Este sau nu de actualitate "Linia directă" cu președintele Putin?
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin a ținut joi, 20 iunie, o nouă „Linia directă”. La fel ca și Marea conferință de presă din luna decembrie, „Linia directă” s-a transformat de multă vreme într-un original ritual mediatic al puterii, reprodus cu câteva variații și susținând anumite semnificații, scrie Nezavisimaia Gazeta, citat de Rador.
Una dintre aceste semnificații o constituie existența reală a verticalei puterii. După cum o arată „Linia directă”, în fruntea sistemului stă într-adevăr prima persoană în stat, președintele, care poate face ca fiecare plângere să fie pusă în mișcare, poate „aduce la ordine” un oficial de orice rang ar fi el, poate face să se învârtă mecanismele necesare. Nu este deloc o certitudine faptul că Putin planificase să construiască tocmai o astfel de verticală. Cu toate acestea, autoritățile au trebuit – și încă mai trebuie – să arate că acesta este un mecanism care funcționează, iar cetățenii pot trage din acest lucru foloase.
Este greu să avem vreo îndoială că subiectele „Liniei directe” sunt selectate în prealabil. Ratingul ridicat al lui Putin este ca o umbrelă uriașă, sub care miniștrii, parlamentul, guvernatorii și birocrația de toate nivelurile se ascund de ani de zile. În cazul în care subiectul este incomod și autoritățile nu au o rețetă în legătură cu modul în care pot strânge „bile albe” pe seama lui, este foarte probabil că acesta va fi pur și simplu ignorat. Dacă însă este posibil să fie pusă în mișcare opoziția „un președinte corect – funcționari neglijenți”, metoda se va aplica. Vladimir Putin ascultă plângerile, promite că va rezolva – și o face.
În ultimii ani această procedură a fost adusă la un nou nivel tehnic. Miniștrilor și guvernatorilor li se telefonează nu în încheierea „Liniei directe”, ci direct în timpul transmisiei. Președintele dialoghează cu oficialii prin legătura video sau îi aduce cu el direct în studioul de televiziune. Astfel șeful statului devine întruchiparea democrației – așa cum este ea. Cu alte cuvinte, prin intermediul șefului statului poporul își realizează, în transmisiune directă, puterea asupra birocrației.
În logica vechilor proiecte naționale sau a decretelor din luna mai de model 2012, un atare mecanism de colaborare popor – președinte – restul puterii a funcționat cu succes. Vladimir Putin spunea care sunt zonele cu probleme, dispunea alocarea de bani, după care putea să întrebe în regim online cum sunt cheltuite fondurile, dacă dispozițiile sale sunt îndeplinite. Acest lucru coincidea cu creșterea influenței Frontului Popular Rus, care controlează executarea decretelor din mai.
Situația s-a schimbat parțial după alegerea lui Putin, în 2010, pentru un alt mandat; și, dacă e să fim exacți, din vara anului trecut. Ratingurile puterii au scăzut, mai ales după majorarea vârstei de pensionare. Criza încrederii a dat naștere pesimismului social general, context în care scăderea veniturilor a început să fie percepută ca o problemă reală, despre care chiar și sociologii loiali statului au început să vorbească.
Într-o astfel de situație este posibil ca modelul obișnuit al „Liniei directe” să nu funcționeze. Da, miniștrii sau guvernatorii pot fi în continuare întrebați despre banii cheltuiți cum nu trebuie.
Cu toate acestea, problema actualei puteri constă, de exemplu, în faptul că deocamdată ea nu are încă un plan de creștere a veniturilor; ea nu are nici un răspuns la problema cum să fie obținuți până în 2024 indicatorii stabiliți de președinte.
Rezultă că puterea are nevoie nu atât ca oficialii să fie făcuți de rușine în public, cât de un atac asupra creierelor. Dar formatul „Liniei directe” nu este nici pe departe cel mai potrivit pentru așa ceva. Conform Constituției, poporului îi aparține puterea. Cu toate acestea, marea majoritate a cetățenilor nu știu, de exemplu, cum se gestionează economia sau se construiește o strategie de dezvoltare socială. Ei vor ca de acestea să se ocupe profesioniștii special instruiți. Puțin probabil că vor apărea idei noi și fructuoase datorită faptului că acești profesioniști vor fi puși la zid în transmisiune directă. (preluare Rador)