Sari direct la conținut

Înfiinţarea bursei de cereale reprezintă o urgenţă a României pentru a elimina "haosul" pieţei de cereale şi înlăturarea "samsarilor"

HotNews.ro
Transport de cereale, Foto: autoline-eu.ro
Transport de cereale, Foto: autoline-eu.ro

Securitatea alimentară a țării este afectată, dar nu prin lipsa alimentelor, ci din cauza creșterii importurilor și scăderea nivelului de consum din producția autohtonă, consideră domnul Alexandru Stănescu, președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților. Domnia sa ne-a declarat, într-un interviu în exclusivitate, că, prin programele votate în Parlament, devenite legi, s-au trasat strategii coerente de dezvoltare durabilă acest domeniu, bazate pe asociativitate și cooperare pe filiera pe produs, scrie financialintelligence.ro.

„În opinia mea, lipsa „zootehnizării agriculturii” a fost unul din principalii factori care a condus la înregistrarea deficitului în comerțul cu produse agroalimentare. Prin măsurile luate în dezvoltarea zootehniei, România poate să-și remedieze unele aceste probleme, prin măsuri economice și fiscale, prin măsuri de cooperare și dezvoltare a unor parteneriate de tip public- privat pentru atragerea de fonduri și investiții locale și regionale, care să crească disponibilitatea alimentară și echilibrarea balanței comerciale la produsele agro-alimentare”, a declarat Alexandru Stănescu, președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților.

În opinia sa, securitatea alimentară a țării este afectată din cauza creșterii importurilor și scăderea nivelului de consum din producția autohtonă și nu prin lipsa alimentelor.

De asemenea, „una din problemele cu care se confruntă agricultura românească o constituie transformarea milioanelor de parcele mici, de subzistență, în ferme atractive din punct de vedere economic prin comasare”.

În ceea ce privește lipsa unei burse a cerealelor, Alexandru Stănescu este de părere ca înființarea acesteia reprezintă o urgență în România.

„Consider că înfiinţarea bursei de cereale reprezintă o urgenţă a României pentru a elimina „haosul” pieţei de cereale şi înlăturarea „samsarilor”. În acest moment, după 29 de ani, preţul la cereale se stabileşte aleatoriu şi speculativ şi de obicei fermierul pierde, fiind forţat de reluarea producţiei să vândă produsul muncii la o valoare mult mai mică decât cea reală”, a mai spus acesta.

„În acest moment, noi românii trebuie să aşezăm agricultura în cadrul marilor interese de stat, pentru că riscurile majore privind siguranţa naţională vin din sfera economicului şi în special al agriculturii. Punerea în valoare a potenţialului de care dispune agricultura, creşterea performanţelor, sporirea randamentelor şi a conversiei factorilor de producţie trebuie să constituie obiective prioritare pentru asigurarea securităţii alimentare a populaţiei. De altfel, fără realizarea acestor obiective, agricultura ţării noastre nu poate intra în competiţie cu ţările dezvoltate din Uniunea Europeană. Dezvoltarea agriculturii şi activităţilor rurale se poate face mult mai repede decât in alte domenii economice, fiind nevoie numai de o decizie politică sănătoasă, de programe sectoriale legiferate, de dragoste pentru pământ şi oamenii lui”, conchide Stănescu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro