Sari direct la conținut

Rezultatele finale ale alegerilor pentru Comisia de Etică şi Arbitraj din TVR

HotNews.ro

Marian Voicu (producător tv), Gabriela Avram (jurnalist tv senior), Horia Gruşcă (producător tv), Radu Aurel Tudor (jurnalist tv) şi Ion Banu (producător tv) au fost aleşi pentru calitatea de membri ai Comisiei de Etică şi Arbitraj din SRTv, în urma scrutinului organizat în zilele de 11 şi 12 iunie 2019, la sediile TVR din Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara şi Tîrgu Mureş.

Răzvan Bucuroiu (producător tv), Ruxandra Elena Ţuchel (producător tv) şi Diana Mihaela Ciuruş (jurnalist tv) au fost aleşi pentru calitatea de membri supleanţi, conform votului.

Potrivit Regulamentului de Organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj din SRTv, reprezentanţii plenului ziariştilor vor fi propuşi, spre validare, Consiliului de Administraţie al SRTv, în ordinea numărului de voturi obţinute, astfel:

a) primii cinci clasaţi, în ordinea numărului de voturi obținute în cadrul scrutinului – pentru calitatea de membru titular în Comisia de Etică şi Arbitraj a SRTv,

b) următorii clasaţi, tot în ordinea numărului de voturi obţinute – pentru calitatea de membru supleant.

Biroul Electoral Central constituit în SRTv a validat rezultatul alegerilor pentru desemnarea celor 5 reprezentanţi ai plenului ziariştilor din televiziunea publică în Comisia de Etică şi Arbitraj, după ce, în termenul prevăzut de Regulamentul de organizare şi desfăşurare a alegerilor nu a fost depusă nicio contestaţie referitoare la modul de desfăşurare a scrutinului şi/sau cu privire la rezultatul alegerilor.

Lista completă a rezultatelor obţinute în urma scrutinului din zilele de 11 şi 12 iunie a.c., este următoarea:

1. Marian Voicu – 174 de voturi

2. Gabriela Avram – 162 de voturi

3. Narcis-Horia Gruşcă – 156 de voturi

4. Radu Aurel Tudor – 149 de voturi

5. Ion Banu – 144 de voturi

6. Răzvan Bucuroiu – 143 de voturi

7. Ruxandra Elena Ţuchel – 127 de voturi

8. Diana Mihaela Ciuruş – 55 de voturi

Pe listele de vot din Bucureşti şi de la Studiourile Teritoriale au fost înscrişi 601 votanţi, dintre care 327 s-au prezentat la urne. 322 de voturi au fost valabil exprimate şi 5 au fost anulate. Potrivit Regulamentului de organizare a alegerilor fiecare persoană cu drept de vot putea vota maximum cinci candidaţi.

Comisia de Etică şi Arbitraj este formată din şapte membri, dintre care un reprezentant al Consiliului de Administraţie, un reprezentant al Preşedintelui-Director General şi cinci reprezentanţi propuşi de plenul ziariştilor din televiziunea publică şi validaţi de Consiliul de Administraţie, conform Statutului Ziaristului din SRTv.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro