Primar din Dolj, amendat de poliţie pentru că a făcut scandal în faţa secţiei de vot
Un primar dintr-o comună din judeţul Dolj a fost amendat duminică de poliţiști, cu 200 de lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce ar fi provocat un scandal în faţa secţiei de votare, relatează Mediafax.
Edilul amendat cu suma de 200 de lei este Iulian Selişteanu din comuna doljeană Rast.
Potrivit polițiștilor, o femeie a sunat la 112 şi a sesizat faptul că primarul stă în faţa unei secţii de votare şi nu lasă să intre persoanele domiciliate în alte localităţi.
Poliţiştii care au mers la faţa locului au constatat că cele sesizate nu se confirmă, însă au hotărât să-l amendeze pe edil cu 200 de lei pentru că ar fi făcut scandal.
„Primarul unei localități din Dolj a fost amendat cu 200 de lei pentru tulburarea ordinii publice în fața secției de votare”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne (MAI) într-un comunicat.
Primarul s-ar fi certat cu cei care erau din alte localități și au venit să voteze acolo, dar și cu femeia care l-a reclamat la poliție.