Sari direct la conținut

Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România: EAU va exporta cereale din România spre ţările Europei şi spre alte ţări. Vrem să facem acolo cea mai mare zonă agricolă din Europa

HotNews.ro
Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România: EAU va exporta cereale din România spre ţările Europei şi spre alte ţări. Vrem să facem acolo cea mai mare zonă agricolă din Europa

​În cadrul vizitei de lucru pe care premierul Viorica Dăncilă a efectuat-o în Emiratele Arabe Unite, în octombrie 2018, autoritățile române și cele emirateze au agreat de comun acord instituirea unui cadru mai strâns și mai activ de colaborare și coordonare la nivel guvernamental și astfel s-a convenit ridicarea relației bilaterale la nivel de parteneriat economic strategic, scrie financialintelligence.ro. În acest sens, a fost adoptată ”Declarația comună privind stabilirea unui parteneriat strategic economic între Guvernul României și Guvernul EAU”, care reprezintă baza consolidării viitoare a cooperării în toate domeniile de interes comun – economic, politic, cultural, academic.

Schimburilor comerciale dintre România și Emirate Arabe Unite s-au ridicat anul trecut la 330 milioane de dolari. România exportă în EAU: îmbrăcăminte, lemn, legume, carne procesată și în viu. EAU exportă în România electronice, îmbrăcăminte, parfumuri.

Volumul schimburilor comerciale bilaterale de bunuri, la nivelul lunii octombrie 2017, a atins un total de 292,50 milioane euro, în timp ce volumul schimburilor de servicii pe anul 2016 fost de 72,20 milioane de euro. Multe companii emirateze vor să investească în România.

Reporter: Anul trecut, pachetul majoritar de acţiuni al companiei Agricost, care administrează Insula Mare a Brăilei, a fost vândut de Constatin Duluţe companiei Al Dahra din Emiratele Arabe Unite.

Agricost este cea mai mare fermă de cereale din România şi operează în sistem de arendă aproape 56.000 de hectare de teren în Insula Mare a Brăilei. Valoarea tranzacției este de circa 200 milioane de euro. Agricost SA a primit prin atribuire directă, în 2012, un contract de concesiune pe o perioadă de 20 de ani, pentru o suprafață de 57.720 ha. Firma plătește la schimb o arendă de 606 kg grâu/ha/an și 720 euro/ha/an pentru terenul neagricol.

Terenul nu este parte a tranzacţiei (fiind proprietatea a statului), dar va fi folosit în continuare, în arendă, de firma cumpărată de şeic. Ce ne puteţi spune despre această tranzacţie?

Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi: Proiectul din Insula Mare a Brăilei este imens. Vorbim de o investiție de circa 500 de milioane de dolari. Vor lucra acolo muncitori si companii românești, inclusiv pentru irigații. EAU va exporta cereale din România spre ţările Europei şi spre alte ţări. Vrem să facem acolo cea mai mare zonă agricolă din Europa.

Reporter: Ce alte companii şi-au mai exprimat interesul să investească în România?

Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi: Avem în România compania DP World, la Constanța, cu activitate intensă.

La începutul lunii februarie 2019, a avut loc semnarea prelungirii cu 30 de ani a acordului de concesiune pentru operarea de către DP World a Terminalului de containere din Portul Constanța. În urma investiției realizate până acum de compania DP World, au intrat în economia românească aproape 200 de milioane de USD. Prelungirea acordului pe termen lung înseamnă dezvoltarea unor noi investiții de aproximativ 100 de milioane de USD și intrarea în economia românească a peste 230 de milioane de USD.

La mijlocul lunii martie, a fost semnat Memorandumul de Înțelegere între DP WORLD și Ministerul Transporturilor din România, în contextul vizitei la București a E.S. Sultan Ahmed Bin Sulayem, președintele Dubai Ports, Vămi și Zona Liberă și președinte al Autorității Maritime a orașului Dubai.

Un alt domeniu de interes pentru companiile emirateze este cel de real-estate. Acum câteva săptămâni, compania EMAAR, dezvoltatorul cele mai înalte clădiri din lume Burj Khalifa, a vizitat România, ocazie cu care oficialii companiei și-au exprimat interesul să investească în proiecte imobiliare, să construiască hoteluri, clădiri în România.

Un alt domeniu interesant pentru investițiile emirateze în România este sănătatea. Oficiali ai ministerului sănătății din EAU au vizitat România pentru a identifica oportunitățile de investiții de aici. Vrem să intrăm în sectorul de sănătate din România, prin construcția de spitale private în toată țara.

Vrem să găsim cele mai bune modalități de a lucra în acest sector în beneficiul ambelor părți.

O altă companie interesată de investiții în România este Mubadala care deţine deja circa 40% din OMV Austria, fiind al doilea mare acţionar al OMV, după statul austriac. Oficialii Mubadala vor veni în România pentru a explora noi oportunităţi de investiţii.

O altă companie care vrea să investească în România este Masdar – este vorba de investiţii în energie verde.

Alte companii interesate de investiţii în România sunt Abu Dhabi Port, Abu Dhabi Airport. Acestea vor să lucreze cu autorităţile din România pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor. De exemplu, aeroportul din Bucureşti nu are piste suficient de lungi.

Există, de asemenea, discuţii cu Etihad pentru cooperarea cu Tarom.

Reporter: Care sunt cele mai importante investiţii româneşti în Emiratele Arabe Unite? Folosesc firmele româneşti facilităţile oferite de zonele libere din EAU?

Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi: Sunt multe companii româneşti care lucrează în Emiratele Arabe Unite, în diferite domenii – construcţii, decoraţiuni etc. Unele din acestea beneficiază deja de facilităţile fiscale din zonele libere din EAU.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre dezvoltarea turismului dintre cele două ţări?

Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi: Turismul este foarte dezvoltat între cele două ţări. Sunt mulţi români care vizitează EAU şi mulţi cetăţeni emiratezi care vin în România, mai ales că acum nu mai e nevoie de vize.

Emiratele Arabe Unite are multe locuri frumoase de vizitat, atât tradiţionale, cât şi moderne. România are o natură extraordinară care îi atrage pe emiratezi foarte mult.

Reporter: Câţi români lucrează în EAU în prezent? Ce ne puteți spune de comunitatea românească din EAU?

Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi: Oficial, în EAU lucrează circa 20.000 de români în diverse domenii de activitate – construcţii, hotelărie, sănătate. Sunt consideraţi oameni foarte muncitori, respectaţi în EAU, care nu fac probleme.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre situaţia actuală economică a Emiratelor Arabe Unite?

Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi: Economia Emiratelor Arabe Unite se află într-o situaţie foarte bună, cu creşteri în multe sectoare – turism, petrol, industrie, activităţi de import-export. Fiecare din acestea contribuie semnificativ la PIB-ul EAU.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro