Sari direct la conținut

Război contra felinelor în Australia. Două milioane de pisici vor fi omorâte

HotNews.ro
Război contra felinelor în Australia. Două milioane de pisici vor fi omorâte

Australia declară război pisicilor sălbatice, considerate pisici „criminale” de către autoritățile statului. Planul Guvernului este ca până în 2020 să ucidă două milioane de pisici din numărul total de feline de pe continentul australian, estimat undeva între 2 și 6 milioane, scrie CNN.

Unele localități din Australia au mers chiar și mai departe, oferind recompense pentru oamenii care vânează pisici și anume 10 dolari australieni pe felină, echivalentul a 7 dolari americani. Această practică este considerată de către oamenii care pledează pentru drepturile animalelor ca fiind „crudă”.

Guvernul a luat această hotărâre pentru a-și proteja animalele native, care sunt în pericol din cauza comportamentului prădător al pisicilor sălbatice. Gregory Andrews, comisarul pentru specii aflate pe cale de dispariție, a declarat că pisicile sălbatice reprezintă cea mai mare amenințare la adresa speciilor indigene din Australia.

Pentru feline, speciile native sunt o pradă ușoară. Acestea se pare că ucid aproximativ un milion de păsări australiene și 1,7 milioane de reptile de pe continentul australian zilnic, conform cu datele furnizare de purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Mediu și Energie al Australiei .

Numărul este extrem de mare pentru o națiune insulară și izolată precum Australia, care încearcă să-și protejeze speciile unice.

„Nu sacrificăm pisici doar de dragul de a le face să dispară, nu facem asta pentru că urâm pisicile. Trebuie să facem alegerea de a ne salva animalele pe care le iubim și care ne definesc ca națiune”, a adăugat Andrews.

Prima pisică se crede că a sosit în Australia prin secolul XVII. Felinele s-au răspândit și înmulțit între timp pe întreg continentul și în Noua Zeelandă. Deși pisicile sălbatice aparțin aceleiași specii ca și pisicile domestice, mediul le forțează pe cele sălbatice să vâneze pentru supraviețuire. Aceeași problemă este dezbătută și în Noua Zeelandă, unde se încearcă abordări similare pentru protejarea speciilor native ale țării.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro