Alba: Doi turişti surprinşi de furtună, recuperaţi de salvamontişti dintr-o zonă foarte greu accesibilă
Salvamontiştii din Alba au intervenit, sâmbătă seara, pentru recuperarea a două persoane care, surprinse de o furtună, s-au abătut de la traseul turistic într-o zonă foarte greu accesibilă din Munţii Apuseni, relatează Agerpres.
Potrivit şefului Serviciului Public Salvamont Salvaspeo Alba, Claudiu Costea, în urma unui apel primit prin 112, s-a acţionat în zona Rîmeţ pentru recuperarea a doi turişti. Surprinşi de o furtună, aceştia s-au abătut de la traseul turistic, ajungând într-o zonă foarte greu accesibilă. Ei au solicitat ajutorul salvamontiştilor.
Operaţiunea de salvare a durat trei ore, cei doi fiind aduşi în siguranţă la baza muntelui, a transmis Claudiu Costea.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro