Sari direct la conținut

​Argeș: Un cetățean turc încarcerat a denunțat un transport de droguri pus la cale chiar de el

HotNews.ro
​Argeș: Un cetățean turc încarcerat a denunțat un transport de droguri pus la cale chiar de el

Un cetățean turc în vârstă de 46 de ani, încarcerat în Penitenciarul de maximă siguranță Mioveni, a încercat să păcălească autoritățile, anunțând un transport de droguri pe care l-a pus la cale chiar el, ajutat de un alt turc, în speranța că va beneficia de reducerea pedepsei, relatează Mediafax.

Potrivit reprezentanților Poliției Argeș, cetățeanul turc închis în Penitenciarul de maximă siguranță Mioveni a fost ajutat de un alt cetățean turc, care a pus aproape 1.000 de comprimate de ecstasy și peste 600 de grame de amfetamină în două autoturisme transportate, pe două platforme, care circulau pe ruta Germania-România.

„Șoferii nu știau ce transportă, dar s-au trezit denunțați autorităților din România tocmai de cetățeanul turc încarcerat, acesta încercând astfel să obțină o reducere a pedepsei pentru informația oferită”, arată sursa citată.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, sub coordonarea DIICOT, au intrat pe fir, iar planul a eșuat.

Cetățeanul turc este acum cercetat pentru trafic de droguri și inducerea în eroare a organelor judiciare.

Surse judiciare au declarat că cetățeanul turc era încarcerat din 2017 pentru trafic internațional de droguri și avea de ispășit o pedeapsă de peste 17 ani de închisoare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro