Trafic blocat pe Transfăgărăşan, între Cârţişoara şi Bâlea Cascadă, din cauza avalanşelor de zăpadă
Traficul rutier este blocat marţi seara pe un sens pe Transfăgărăşan, între Cârţişoara şi Bâlea Cascadă, din cauza avalanşelor de zăpadă, a anunţat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov.
„Pe Transfăgărăşan se circulă pe o bandă, deci nu e complet blocat. (…) Pentru că pe Transfăgărăşan nu se intervine pe timp de noapte tocmai din cauza pericolelor (de exemplu, avalanşe) colegii vor interveni de dimineaţă ca să elibereze şi cealaltă jumătate de drum”, a declarat purtătorul de cuvânt al DRDP Braşov, Robert Elekes, citat de Agerpres.
Traficul rutier este blocat în timpul iernii pe Transfăgărăşan, între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac, o porţiune de drum care nu se deszăpezeşte, din cauza avalanşelor. Accesul la Bâlea Lac se face iarna doar cu telecabina.
Risc mare de avalanşe la peste 1.800 de metri în masivul Făgăraş
Meteorologii avertizează totodată marți că este risc mare, de gradul patru, de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine, în masivul Făgăraş, fiind vizată zona turistică Bâlea Lac, scrie Agerpres.
La Bâlea Lac se înregistrează cel mai mare strat de zăpadă din judeţul Sibiu, de 241 centimetri.
La altitudine mai mică de 1.800 de metri, în munţii Făgăraş, riscul de avalanşă este de gradul trei, pe o scară de la unu la cinci.