Sari direct la conținut

Alexis Tspiras, de la scandalagiul anti-austeritate la negociatorul pragmatic

HotNews.ro
Alexis Tspiras, de la scandalagiul anti-austeritate la negociatorul pragmatic

​Ajuns pe scena europeană ca un agitator anti-austeritate acum patru ani, premierul grec Alexis Tsipras s-a dovedit a fi un reformator şi negociator pragmatic, reuşind chiar să pună capăt, vineri, vechii dispute cu Macedonia, scrie Courrier International, citat de Rador.

După ce a evitat eșecul Greciei de a plăti și de a finaliza reformele dictate de creditorii țării, premierul de stânga rezolvă o dispută veche de 27 de ani cu Skopie, obținând ratificarea de către Parlamentul elen a acordului care schimbă numele „fostei Republici Iugoslave a Macedoniei” în Macedonia de Nord.

Dând dovadă de „pragmatism politic”, potrivit analiștilor, Alexis Tsipras, un fost comunist, a profitat de ocazia ivită acum un an și jumătate când a ajuns la putere omologul său macedonean, social-democratul Zoran Zaev, care l-a înlocuit pe Nikola Gruevski ce întruchia linia intransigentă a țării sale în conflictul cu Grecia.

Premierul grec în vârstă de 44 de ani a avut o ascensiune politică fulminantă: fostul lider student devine la 25 de ani secretarul general al tineretului din partidul său de stânga, Syriza, înainte de a candida pentru funcția de primar al Atenei la 32 de ani, de lider al partidului la 33 de ani și de deputat, la 35 de ani.

Crezând că îi poate convinge pe creditorii țării să-și relaxeze capcana datoriilor, Alexis Tsipras nu întârzie să agaseze Europa când a ajuns la putere în 2015. El i-a exasperat pe colegii europeni prin tacticile sale de negociere uneori descrise ca „incoerente” sau” iresponsabile”.

Cancelarul german Angela Merkel și președintele Franței la acea vreme, Francois Hollande, l-au convins să se angajeze în reforme pentru a evita scoaterea Greciei din Zona Euro.

Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri economice, a mărturisit că și-a revizuit punctul de vedere cu privire la liderul grec, descoperind după „îngrijorarea” de începutul mandatului acestuia, „o persoană inteligentă și curajoasă”, devenită un om de stânga „responsabil” .

Tsipras a admis recent că nu s-a înconjurat întotdeauna de „oameni buni”.

Inginer de profesie, Alexis Tsipras s-a născut în suburbiile Atenei în 1974, la sfârșitul dictaturii coloneilor care au persecutat stânga timp de șapte ani. În ciuda puternicelor tradiții conservatoare ale țării, el trăiește într-o uniune liberă cu partenera sa, tot inginer, pe care a cunoscut-o în liceu, și este ateu în mod deschis. Cei doi i-au dat „Ernesto” ca al doilea prenume unuia dintre cei doi fii ai lor, în memoria lui Che Guevara, revoluționarul argentinian pe care îl admiră.

Jean-Luc Mélenchon, fostul său aliat francez de stânga radicală, i-a criticat acțiunea la putere, numindu-l pe Alexis Tsipras „una dintre cele mai patetice figuri ale scenei politice europene”. După ce a devenit un reformator credibil din punct de vedere economic, Alexis Tsipras a beneficiat de sprijinul principalilor lideri europeni în ceea ce privește schimbarea numelui Macedoniei.

Angela Merkel s-a declarat „recunoscătoare” pentru „acțiunea decisivă” a premierului grec pentru a ajunge la acordul încheiat între Skopie și Atena, de care – din punctul de vedere al cancelarului german – „beneficiază toată Europa”.

Dar pentru a face acest lucru, Alexis Tsipras a întâmpinat o puternică opoziție, atât în ​​Parlament, cât și în opinia publică. Pentru mulți greci, numele Macedonia aparține patrimoniului istorico-cultural elen și este legat de cuceritorul Antichității Alexandru cel Mare. Prin urmare, el trebuie să fie rezervat doar provinciei care poartă acest nume din nordul Greciei.

„Conștiința mea cere să exploatăm această oportunitate istorică, chiar dacă are un cost politic”, a pledat șeful guvernului grec în timpul dezbaterilor furtunoase pe tema votului de încredere pe care l-a câștigat săptămâna trecută după demisia aliatului său, ministrul Apărării, Panos Kammenos. „Macedonia de Nord este o țară prietenă, un aliat care va sprijini Grecia în eforturile sale pentru stabilitatea și dezvoltarea regiunii”, a motivat Tsipras după votul acordului din Parlament.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro