Trafic rutier oprit pe DN 13 B, în Harghita, din cauza arborilor care se prăbuşesc pe şosea
Circulaţia pe DN 13 B, între Praid, vârful Bucin şi Borzont, în apropiere de Gheorgheni, se închide pe timpul nopţii de luni spre marţi, din cauza arborilor care se prăbuşesc pe şosea sub acţiunea vântului şi pun în pericol viaţa participanţilor la trafic, transmite Agerpres.
„Astăzi 14 ianuarie, ora 20.30, se va închide DN 13B, km 3 – 33, Praid – vârful Bucin ( cota 1350 m) – Borzont, în apropriere de Gheorgheni, din cauza brazilor încărcaţi cu zăpadă ce se rup sub acţiunea vântului. Pentru a evita pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale s-a luat decizia (închiderii drumului, n.r.), de comun acord cu Poliţia, Prefectura si ISU Harghita”, a precizat directorul Secţiei de Drumuri Naţionale Harghita, Cătălin Romanescu.
Potrivit sursei citate, şoferii pot folosi varianta ocolitoare Praid – Odorheiul Secuiesc – Miercurea Ciuc – Gheorgheni.
Drumarii estimează că drumul se va deschide marţi, 15 ianuarie, la ora 9.00, dar au precizat că pot interveni modificări, în funcţie de evoluţia vremii.
În zonă vântul bate cu putere şi ninge viscolit.