FOTO Cine este noul iubit al jucătoarei Garbine Muguruza – Are lipici la sportive
Garbine Muguruza are parte de un final de an de vis: a câștigat Turneul Campioanelor, a încheiat sezonul pe locul 3 WTA și s-a afișat la brațul noului iubit.
S-a impus în premieră la Turneul Campioanelor, iar vacanța exotică pe care a avut-o după câștigarea turneului de final de an a petrecut-o alături de noul iubit.
Garbine și-a găsit împlinirea emoțională în brațele lui Arthur Borges.
În vârstă de 37 de ani, Arthur are reședința în New York și este omul de bază al celor de la Tom Ford în ceea ce privește afacerile pentru zona Americii de Nord.
Nu este la prima relație cu o sportivă, el fiind căsătorit cu patinatoarea finlandeză Kiira Korpi (33 de ani).
Arthur și Kiira au început să se întâlnească în 2010, iar în 2017 s-au căsătorit într-un cadru de vis la Villa del Balbianello în Italia. Au avut, printre altele, oaspeți din SUA, Spania și Finlanda.
La doar trei luni după ce sportiva finlandeză a anunțat divorțul printr-o postare pe Instagram, Arthur Borges a fost alături de Garbine la turneul de la Chicago din toamna acestui an (27 septembrie – 3 octombrie).
Arthur și-a golit contul personal de Instagram de pozele cu fosta soție, iar acum s-a afișat alături de Muguruza (28 de ani).
De altfel, Borges a fost alături de iberică la Guadalajara, acolo unde Garbine a câștigat Turneul Campioanelor.
Recent, Garbine și Arthur au apărut împreună în Madrid cu ocazia premiilor Vanity Fair Spania.