Sari direct la conținut

webPR Două lansări – aceeași calitate garantată: OCEAN FISH

Smile Media
Gama Ocean Fish, Foto: Ocean Fish
Gama Ocean Fish, Foto: Ocean Fish

​​Luna noiembrie a fost deosebit de importantă pentru producătorul de pește și preparate din pește Ocean Fish. Cu ocazia participării și în acest an la târgul INDAGRA FOOD, acesta a anunțat lansarea a două game și a furnizat informații despre eforturile făcute anul acesta pentru a menține la cele mai înalte standarde calitatea produselor realizate în cadrul fabricii din Afumați.

Astfel, Ocean Fish a lansat o Gamă de creveți prefierți proaspeți ambalați în atmosferă modificată (MAP), pachete cu gramaje ce variază între 200 și 300 de grame și cu termen de valabilitate între 7 și 10 zile, completându-și portofoliul de produse.

„Pentru a fi cât mai aproape de clienții noștri, am lansat această Gamă de creveți prefierți proaspeți. A fost pasul firesc pe care trebuia să îl facem, ca urmare a faptului că suntem lider de piață și în segmentul fructelor de mare / crustaceelor. Cu ajutorul partenerilor noștri din Vietnam și Ecuador, am reușit anul acesta să lansăm acest proiect, pe care l-am schițat de foarte mult timp. Feedbackurile primite de la clienți au fost îmbucurătoare – acum oricine poate cumpăra din magazin creveți delicioși, gata de consum. Ne bucurăm să vă împărtășim faptul că suntem într-un stadiu avansat în ceea ce privește dezvoltarea acestei game și pentru alte tipuri de fructe de mare”, a declarat Alesea Brînzilă, Import & Branding Director Ocean Fish, membru al Bordului Directorial.

Un alt proiect în care s-a implicat întreaga echipă Ocean Fish a fost noua gamă de produse dedicată copiilor cu vârste peste 3 ani. Cei mici se pot bucura de gustul inconfundabil al produselor Ocean Fish KIDS, ce îi au ca ambasadori pe Somonelu’ Pancho & Clasa lui. Pachetele File Somon fumé din somon proaspăt și File Păstrăv fumé din păstrăv de munte proaspăt, produse atent selecționate, fără conservanți, fără zahăr, cu un conținut redus de sare și afumate natural și sunt disponibile în rețeaua de magazine proprii Ocean Fish și în retail.

„Fabrica Ocean Fish a fost un pionier în introducerea pe piața din România a somonului fumé și aceeași idee dorim să o cultivăm și în rândul copiilor. De aceea, în prezent, dezvoltăm și alte produse adresate copiilor, tocmai pentru a încuraja consumul de pește în rândul celor mici. Am fost motivați să adăugăm și alte produse în această gamă chiar de reacția copiilor, care a fost neașteptată și încurajatoare. Până la finalul anului 2019, ne dorim să completăm gama pentru copii cu alte produse, precum figurinele din pește și burgerul din pește. Somonelu’ Pancho & Clasa lui este proiectul meu de suflet. Am dorit de foarte mult timp să venim pe piață cu un astfel de produs și anul acesta am reușit „să îi dăm” viață în colaborare cu o talentată pictoriță. Sunt convinsă că va fi îndrăgit de toți copiii și că se vor împrieteni. Fiind Ambasadorul lui Ocean Fish, Pancho va povesti copiilor despre toate beneficiile consumului de pește. Aceasta este misiunea lui!”, a adăugat reprezentantul companiei.

În toate planurile sale, prioritatea Ocean Fish a fost susținerea creșterii consumului de pește din România, o misiune sprijinită grație parteneriatelor încheiate cu crescătorii din țara noastră.

„Deși de foarte multe ori, crescătorii din străinătate de la care ne aprovizionăm dețin unități ultramoderne cu tehnologii înalte de eviscerare și de ambalare, noi încercăm să susținem și crescătorii locali, de la care achiziționăm pește proaspăt, pe care îl eviscerăm, tranșăm, ambalăm și îl comercializăm în magazinele proprii și în unitățile partenere”, a punctat Alesea Brînzilă.

La acest moment, Ocean Fish deține una din cele moderne fabrici de procesare a peștelui din Estul Europei, datorită unor programe de investiții ambițioase implementate în perioada 2008-2018, prin accesarea a cinci proiecte cu finanțare europeană și prin sprijinul Guvernului României.

Investițiile totale în unitatea de producție din Afumați se ridică la aproximativ 20 milioane de euro și au permis mărirea capacității de procesare până la 350 – 500 tone de pește pe lună (aprox. 5000 tone pe an) prin extinderea depozitului și centrului de procesare pește proaspăt, preparate din pește și pește congelat.

„Investițiile realizate ne vor permite să ne extindem și să devenim un jucător important și pe segmentul peștelui proaspăt. Dacă până în prezent, în categoria aceasta, eram prezenți pe piață cu produse de tip somon, păstrăv, crap românesc etc., din 2018 am lansat și dorada, biban, șalău, produsele fiind disponibile în ambalaje de 500-600 de grame. Toate beneficiază de ambalare în atmosferă modificată (MAP), o soluție ce permite prelungirea termenului de valabilitate fără a modifica proprietăţile fizice sau chimice ale produselor alimentare sau a adăuga ingrediente nenaturale”, a explicat membrul Boardului Directorial.

Din dorința de a-și menține promisiunea de a livra doar produse de înaltă calitate, fabrica Ocean Fish deține unul din cele mai înalte standarde de siguranță alimentară IFS din 2016.

„Am fost certificați de către un reprezentant al unei companii renumite din Germania și, anul acesta, în cadrul reauditării, am obținut punctajul maxim. Ne bucurăm să fim unica fabrică de procesare a peștelui din România care deține acest standard, un reper de calitate în industria alimentară internațională”, a punctat Alesea Brînzilă.

Despre Ocean Fish

Înființată în 1998, compania Ocean Fish este 100% o firmă românească, fiind unul dintre cei mai mari producători din segmentul prelucrării și conservării peștelui din România. Politica și strategia companiei este de a controla întreg traseu al peștelui: de la achiziția peștelui din surse cât mai sustenabile până la procesarea acestuia în maxime condiții de siguranță alimentară. Oferta sa include o gamă variată de produse, de la cele proaspete (somon, păstrăv, doradă etc), congelate (somon sălbatic de Alaska, caviar Somon Alaska, șalău de Nil etc.), produse marinate, pește afumat, salate de pește și icre, alge de mare, fructe de mare în ulei, pești pelagici gen hering prin Gama sa unică în România, Gama Matias, până la pește și fructe de mare ambalate în atmosferă modificată. În prezent, capacitatea de procesare și distribuție este de aproximativ 5.000 tone pe an, compania fiind pe primul loc în sectorul prelucrării și conservării peștelui. Ocean Fish are 20 ani de activitate pe piața din România și este singurul din acest segment care a țintit spre o expansiune continuă și o investiție în tot ce înseamnă tehnologie înaltă în procesarea peștelui, ce se ridică la peste 20 milioane de euro, susținută și de accesarea a cinci proiecte cu finanțare europeană, împreună cu sprijinul Guvernului României. Ocean Fish are și o rețea de magazine proprii: șapte unități comerciale în România și trei în Republica Moldova.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro