Sari direct la conținut

Ikea anunţă un program masiv de restructurare în urma schimbării comportamentului consumatorilor

HotNews.ro
Magazin IKEA, Foto: AGERPRES
Magazin IKEA, Foto: AGERPRES

Ikea, cel mai mare retailer mondial de mobilier şi decoraţiuni, a anunţat planuri de restructurare a afacerii deoarece creşterea în sectorul de retail încetineşte, comportamentul consumatorilor se modifică rapid, iar serviciile online devin mai populare, scrie Agerpres citând DPA, Reuters, AP şi MarketWatch.

Grupul suedez este în mijlocul unei transformări cu privire la amplasarea mai multor magazine în centrul oraşelor pentru a ajunge mai uşor la consumatori. În acest sens, a început să deschidă mici showroom-uri în oraşe precum Londra şi Paris, pentru a satisface mai bine nevoile cumpărătorilor urbani.

„Observăm că sectorul de retail se schimbă într-un ritm şi într-un grad pe care nu l-am mai văzut înainte”, a afirmat miercuri directorul general al Ikea, Jesper Brodin.

Strategia companiei suedeze este să ajungă direct în living room-urile consumatorilor prin creşterea operaţiunilor digitale, online shopping şi oferirea de servicii mai bune celor care au nevoie de livrare la domiciliu. Accentul pe marile depozite va rămâne, dar va fi temperat de alte priorităţi.

Aceste măsuri ar urma să ducă la crearea a 11.500 de locuri de muncă pe plan global până în 2020. Totuşi, aproximativ 7.500 din cei 160.000 de angajaţi ai Ikea ar putea fi concediaţi, în special în domeniul administrativ, cum ar fi comunicaţii şi resurse umane.

Ikea Group deţine în prezent 367 de magazine în 30 de ţări.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro