Sari direct la conținut

Ambasadoarea Austriei despre declaraţiile părţii ungare privind BRUA: "A" din BRUA nu a dispărut

HotNews.ro

Ambasadoarea Austriei, Isabel Rauscher, a declarat joi, la Bucureşti, referitor la afirmaţiile părţii ungare în privinţa gazoductului BRUA – gândit să lege energetic Bulgaria, România, Ungaria şi Austria – că litera „A”, ce marchează ţara sa, nu a dispărut din numele proiectului, scrie Agerpres.

„Din câte ştiu eu, ‘A’ din BRUA nu a dispărut, oficial”, a spus Rauscher, legat de declaraţiile părţii ungare ce ar dori să excludă Austria din proiect.

Ea a vorbit despre stadiul actual în care se află gazoductul BRUA.

„Da, au existat, recent, câteva declaraţii ale părţii ungare. Da, dar parteneriatul se numeşte B-R-U-A şi nu există nicio schimbare. Este o conductă finanţată de UE şi se desfăşoară, în prezent, din câte ştiu, pe partea bulgară şi română. Discuţiile între consorţii economice referitoare la un acord despre cum U va fi unit de A sunt temă a unor discuţii din prezent. Conducta se numeşte BRUA – Bulgaria, România, Ungaria, Austria”, a punctat diplomatul.

Comisia Europeană a anunţat, la sfârşitul lunii trecute, că sprijină în continuare proiectul gazoductului BRUA aşa cum a fost gândit iniţial. „Problemele cu partea ungară trebuie rezolvate într-un mod mai inteligent, întrucât este nevoie de cooperare în regiune pentru a avea securitate în aprovizionarea cu gaze”, a declarat, la acel moment, comisarul european pentru Energie, Miguel Arias Canete, în cadrul unui summit energetic organizat la Sofia, Bulgaria.

Declaraţia a venit în contexul în care partea ungară a decis modificarea unilaterală a proiectului BRUA, argumentând că nu mai este necesară o conductă între Ungaria şi Austria, întrucât poate fi utilizată infrastructura deja existentă pe ruta Ungaria-Slovacia-Austria, cu costuri mai mici.

Ambasadoarea Austriei a participat, la Reprezentanţa Comisiei Europene din Bucureşti, la conferinţa The Road to Sibiu, from Sofia, via Vienna.

Austria deţine, în prezent, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro