Presa greacă: Jocul de influenţă al Rusiei în zona Balcanilor

La anunţul privind invitaţia adresată de liderii NATO ca Macedonia să adere la Alianţă, Moscova a reacţionat imediat, vorbind despre „o absorbţie cu forţa care are ca scop influenţa geopolitică”. Partea rusă nici nu ar fi putut să-şi arunce în sus căciulile de bucurie pentru o asemenea evoluţie care îi creează deja probleme în jocul de influenţă pe care îl încearcă în ultimii ani în Balcani, potrivit Kathimerini, citat de Rador.

A luptat cu ghearele şi dinţii ca să împiedice o astfel de evoluţie, susţinând până în pânzele albe pe naţionalist-populistul Gruevski care, prin politica sa în diferendul cu Grecia, dar şi prin autoritarismul pe plan intern, a ţinut FRI Macedonia departe de NATO şi UE, dar în cele din urmă a eşuat.

Aşa cum nu a reuşit să împiedice nici integrarea Muntenegrului în NATO, cu doi ani în urmă, când, după cum a reclamat liderul său Milo Djukanovic, a instigat o lovitură de stat militară pentru răsturnarea conducerii pro-occidentale a micului stat, şi, intervenind în mod deschis în problemele interne, a cerut desfăşurarea unui referendum!

Acum, Rusia, având în faţa sa un scut de influenţă occidentală care se întinde de-a lungul coastelor balcanice ale Mării Adriatice, din Slovenia până în Peloponez, şi o axă euroatlantică puternică în inima Balcanilor (Grecia, Bulgaria, România), simte laţul NATO cum se strânge în jurul singurului său aliat din regiune, care însă acţionează şi el pe două planuri.

Chiar dacă sârbii spun cică în glumă că „în suflet suntem cu ruşii, la buzunar suntem cu occidentalii”, liderii lor ştiu că la un moment dat va veni momentul să decidă cu cine vor merge şi pe cine vor părăsi. Pentru moment „se adapă” din ambele părţi. Ruşii îi înarmează şi îi ajută diplomatic în problema fierbinte a Kosovo, iar europenii şi americanii fac investiţii şi le umplu portofelele.

Dilema este mare, iar întrecerea dintre occidentali şi ruşi este crâncenă, dar pentru moment preşedintele naţionalist Alexander Vucic joacă impecabil jocul echilibrelor. Până când însă? Şi cum vor reacţiona ruşii când „fraţii” lor slavi coreligionari vor trece pragul UE care îi va duce şi spre NATO şi când vor simţi că pierd platforma de multiplicare a influenţei lor în Balcani?

Faptul că Moscova încearcă cu orice chip să ţină departe NATO (în special), dar şi UE de zona din vecinătatea graniţelor sale, intervenind puternic când consideră necesar (Georgia, Ucraina), nu înseamnă deloc că nu intervine în diverse alte moduri şi în interiorul ţărilor care s-au alăturat deja organismelor euroatlantice, cu scopul de a influenţa în beneficiul aspiraţiilor lor geostrategice politica externă a acestora şi, în special, sentimentele naţionaliste şi/sau religioase ale societăţii.

Descoperire târzie

Guvernul grec a descoperit oarecum târziu jocul rusesc din interiorul ţării, denunţând, cu ocazia acordului cu Macedonia, o operaţiune planificată pentru manipularea mişcărilor de protest şi a opiniei publice, în special în Grecia de Nord şi oferind dimensiunile unui thriller de spionaj, cu expulzare de diplomaţi, chiar şi cu implicarea Sfântului Munte, unde se ştie că ruşii „activează” de ani buni.

Citind datele transmise de guvernul grec, ai putea concluziona că manifestaţiile şi mitingurile împotriva acordului de la Prespa cu Macedonia au fost, dacă nu instigate şi organizate de către serviciile secrete ale Rusiei, cel puţin sprijinite financiar şi comunicaţional, cu scopul împiedicării votării acordului de către parlamentul grec pentru ca, drept consecinţă, Skopje să nu adere la NATO.

În mod sigur, reacţia populară împotriva acordului a convenit politicii ruseşti. Însă afirmaţii de acest tip, dincolo de faptul că sunt nedrepte pentru sutele de mii cetăţeni care au manifestat împotriva abordării guvernului, dintr-un patriotism sincer, în majoritatea lor, şi dincolo de faptul că trebuie dovedite, trimit mutatis mutandis, la logica propagandei ruseşti, care a fost înfulecată pe nemestecate aici în Grecia, conform căreia milioanele de ucraineni care au trecut prin Maidanul de la Kiev, în criza din 2014, cerând să se elibereze de „asfixia” rusească, au fost „fascişti” instigaţi de Occident. La fel şi sutele de mii de georgieni din „Revoluţia Portocalie” (2003) care a dus la invazia militară rusă (2008), dar şi miile de slavomacedoneni susţinători ai lui Zaev – instigaţi de Soros de această dată – care au năvălit pe străzi protestând împotriva guvernului autoritar al alesului Moscovei, Nikola Gruevski, şi împotriva condamnării ţării lor la izolare.

Grecia nu a fost niciodată şi nici nu rămâne în afara proiecţiilor geopolitice ale Rusiei şi, ca şi în celelalte state-membre NATO şi UE din Balcani, operaţiunea de infiltrare este în desfăşurare de ani buni, sub naraţiunea „neamului blond” care este scris să-i salveze pe greci, precum şi prin modalităţi hibride.

Statui nevinovate, biserici de rit slav, asociaţii „culturale” finanţate din capitaluri ruseşti cu provenienţă necunoscută apar peste tot în Grecia (mai ales în partea de nord) pentru a aminti de prezenţa seculară a Rusiei şi, prin urmare, dreptul ei pe viitor la ţărmul nordic al Mării Adriatice şi al Mediteranei.

La Alexandroupoli, „grecii de la Marea Neagră”, câteva mii, instalaţi acolo la începutul anilor ’90 odată cu războiul din Abhazia, au devenit încet-încet „ruşii din Tracia”, cu un consulat rus onorific, „casa rusă”, o biserică cu arhitectură slavă în spaţiul unei unităţi militare oferit chiar de Ministerul Apărării Naţionale (!), contacte directe cu Kremlinul şi puşcaşi marini ruşi defilând la 25 Martie (Ziua Naţională a Greciei n.trad.).

La Sfântul Munte

La Athos, politica de subminare a hegemoniei spirituale a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol în beneficiul Bisericii Ruse în perspectiva celei de-a Treia Rome, a provocat furia Fanarului, iar Patriarhul Bartholomeu a dezavuat implicarea Moscovei în mod deschis în faţa unor parlamentari greci cu care s-a întâlnit. Şi Atena este nemulţumită de o astfel de complicare pe teritoriul său, chiar dacă Rusia a fost singura ţară care a votat împotrivă la conferinţa ambasadorilor de după Războaiele Balcanice care a consolidat statutul Muntelui Sfânt în cadrul teritoriului grec.

Şi desigur, cum se întâmplă şi în alte ţări din Europa, aşa şi în Grecia, cultivarea şi ajutorul Moscovei faţă de extrema dreapta şi partidele neofasciste, ca pârghii de destabilizare a democraţiei parlamentare civice nu sunt lucruri ţinute ascunse.