Sari direct la conținut

Suceava: 14 copii și un adult, transportați la spital, după ce autocarul lor s-a răsturnat

HotNews.ro

Un număr de 15 persoane, între care 14 copii, au fost transportate la Spitalul din Suceava, duminică seară, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 2, în localitatea Dărmănești. Starea victimelor este stabilă. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, 14 copii și un adult vor fi duși la spital, potrivit Mediafax.

„În autocar erau 50 persoane, respectiv 43 de copii și șapte adulți. Autocarul este din Belarus. Un număr de 15 persoane vor fi transportate la spital, pentru îngrijiri medicale. Este vorba de 14 copii și un adult. Starea lor este bună”, a spus Găleată.

Primăria localității Dărmănești a pus la dispoziție două microbuze pentru transportul celorlalte persoane, care nu au nevoie de îngrijiri medicale, acestea urmând să fie duse la o cabană din Călinești.

Reprezentantul ISU Suceava a mai spus că un medic îi va însoți pe turiști și le va monitoriza starea de sănătate.

Din motive încă necunoscute, autocarul s-a răsturnat în afara părții carosabile pe DN 2, pe raza comunei Dărmăneşti, circulația fiind blocată pe ambele sensuri de mers.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs evenimentul rutier.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro