Grav accident de circulaţie în Satu Mare; autorităţile au activat Planul Roşu de intervenţie
Un grav accident de circulaţie s-a produs, miercuri seară, pe Drumul Naţional 19, în judeţul Satu Mare, cel puţin nouă persoane fiind rănite. Un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie, potrivit news.ro.
Potrivit reprezentanţulor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) un accident de circulaţie în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz s-a produs, miercuri seară, pe DN 19, în localitatea Ciuperceni, judeţul Satu Mare.
”Din informaţiile primite până în acest moment, sunt nouă persoane ranite, iar una încarcerată. La nivelul judeţului Satu Mare a fost activat Planul Rosu de Intervenţie”, au precizat reprezentanţii IGSU.
POtrivit acestora, la fata locului au fost alertate mai multe echipaje: de descarcerare, 2 echipaje de prim ajutor SMURD, 1 unitate de terapie intensiva SMURD si 3 echipaje medicale SAJ.
În funcţie de numărul total al victimelor şi starea acestora, echipajele de intervenţie pot fi suplimentate, au mai precizat reprezentanţii IGSU.