Hidroelectrica estimează pentru acest an venituri mai mici cu 3,5%, de 3,19 miliarde lei
Producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, estimează pentru acest an venituri totale de 3,19 miliarde lei, cu 3,5% mai mici faţă de veniturile preliminate pentru 2017, şi pregăteşte investiţii de 490,58 milioane lei în acest an, potrivit unor documente ce urmează a fi aprobate în Adunarea Generală a Acţionarilor din 4 mai, conform news.ro.
De asemenea, societatea şi-a bugetat un profit brut de 937,16 milioane lei în acest an, de 1,7 ori mai puţin faţă de anul 2017, când a încheiat cu un profit brut estimat de 1,6 miliarde lei.
De asemenea, cheltuielile totale sunt bugetate la 2,26 miliarde lei, în creştere cu aproape 32% faţă de anul trecut. Principalele motive care stau la baza acestei majorări sunt: provizioane aferente abandonării unor investiţii istorice cu funcţiuni complexe, în vederea listării companiei, dar şi ca urmare a creşterii salariilor cu 80,12 milioane lei, datorită negocierii unui nou contract colectiv de muncă pe o perioadă de doi ani.
În plus, numărul angajaţilor va creşte cu 214 (6,5%), la circa 3.600.
Astfel, cresc şi cheltuielile de natură salarială cu peste 43%, la 363,1 milioane lei, acestea fiind formate din creşterea fondului de salarii cu 93,4 milioane lei şi a bonusurilor (cu 16,3 milioane lei).
Compania estimează pentru acest an o producţie de 14,64 TWh, previzionată în baza hidrologiei medii din ultimii cinci ani.
Hidroelectrica pregăteşte investiţii de 490,58 milioane lei în acest an, din care cea mai mare parte merge în dezvoltare, 224,82 milioane lei, iar alte 187,21 milioane lei merg în retehnologizare.
În ceea ce priveşte programul de dezvoltare şi retehnologizare din acest an, acesta este orientat spre lucrări pentru punerea în funcţiune a hidrocentralelor Bretea, Răstolniţa, Dumitra, Bumbeşti, Nehoiaşu II şi Ravcoviţa, între 2018-2020.
Fondurile vor merge şi spre retehnologizarea CHE Stejaru şi modernizarea hidroagregatelor de la centralele Bereşti, Călimăneşti şi Slatina.
Hidroelectrica vrea totodată să demareze contractarea lucrărilor pentru retehnologizarea centralei Vidraru.
Hidroelectrica este lider în producţia de energie electrică din România şi prinicipalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional. Puterea instalată de care dispune compania este de 6.444 MW.