Microbii din Statiala Spatiala Internationala sunt similari celor din locuintele de pe Pamant (studiu)
Pe Statia Spatiala Internationala (ISS) traieste o comunitate ‘foarte diversa’ de microbi, similari celor prezenti in locuintele de pe Pamant. Aceasta este concluzia unui proiect stiintific independent intitulat Project MERCCURI, care a analizat bacterii din 15 locuri de pe ISS si le-a comparat cu mostre prelevate din mai multe locuinte de pe Pamant si cu microbi prezenti pe corpul uman studiati in cadrul Human Microbiome Project, informeaza marti Xinhua, citata de Agerpres.
„Este scarbos?” si „Veti vedea microbi din spatiu?” sunt, probabil, cele mai comune doua intrebari pe care le primim in legatura cu aceasta lucrare”, a marturisit intr-un comunicat unul dintre autorii studiului, David Coil, microbiolog la Universitatea din California (UC). ‘Legat de prima (intrebare), pe Pamant suntem inconjurati de microbi, in general inofensivi, si am observat o comunitate microbiana in mare parte similara pe ISS. Asadar, probabil ca nu e nici mai mult, nici mai putin gretos decat o sufragerie’, a spus acesta.
In legatura cu cea de-a doua intrebare, Coil a precizat ca ‘din moment ce ISS este complet inchisa, microbii din interiorul statiei provin de la oamenii aflati pe ISS si de la produsele care le sunt trimise’ de pe Pamant.
ISS gazduieste cel putin 12.554 de specii microbiene distincte, iar procentul speciilor foarte asemanatoare cu agentii patogeni umani cunoscuti este echivalenta cu cea din mediile antropice de pe Pamant, se precizeaza in studiu.
„Flora microbiana de pe suprafetele de pe ISS seamana foarte mult cu cea de pe locuitorii acesteia, ceea ce nu este surprinzator tinand cont ca ei sunt sursa principala”, a explicat Jenna Lang, una dintre autorii studiului. Aceasta a marturisit ca cercetatorii au constatat ‘cu bucurie’ faptul ca ‘diversitatea (microbilor de pe ISS) este destul de mare, ceea ce indica faptul ca nu este vorba despre o comunitate microbiana ‘bolnava”.
Proiectul MERCCURI s-a nascut in urma unei colaborari intre UC si alte organizatii printre care se numara Science Cheerleader, un grup de foste sau actuale majorete care au urmat cariere in domeniul stiintei si al matematicii.
In cadrul unui studiu realizat anterior de echipa Project MERCCURI, au fost trimise pe ISS 48 de mostre de bacterii colectate din Statele Unite, iar in urma analizelor a fost descrisa o bacterie care s-a dezvoltat mai bine in spatiu decat pe Terra, noteaza Xinhua.
Cercetarea a fost publicata in jurnalul ‘PeerJ’.