Sari direct la conținut

Bacau: Un mort si doi raniti grav, in urma unui accident produs pe DN 2, in care au fost implicate un TIR si doua camioane

HotNews.ro

Un sofer de 49 de ani, din judetul Iasi, a murit in timp ce incerca sa repare un camion, iar alte doua persoane au fost ranite grav, in urma unui accident produs, miercuri seara, pe DN 2, in judetul Bacau, si in care au fost implicate un TIR si doua camioane stationate in afara soselei, potrivit news.ro.

Potrivit reprezentantilor Politiei Judetene Bacau, accidentul s-a produs in apropiere de localitatea Faraoani, pe DN 2, dupa ce soferul unui TIR, un tanar de 34 de ani din Prahova, a pierdut controlul volanului si a intrat intr-un camion stationat pe banda de siguranta, pe sensul sau de mers. In urma impactului, masina stationata a fost proiectata intr-o alta autoutilitara parcata in fata sa.

„Accidentul s-a soldat cu decesul unuia dintre soferii autoutilitarelor stationate. De asemenea, alte doua persoane, respectiv soferul care a provocat accidentul si un barbat de 48 de ani, din judetul Iasi, au fost raniti, fiind transportate la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau”, a declarat, miercuri, purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Bacau, Catalina Cretu.

Soferul care a murit in accident se afla sub unul dintre camioanele stationate, incercand sa remedieze o defectiune.

Soferul de 34 de ani va fi cercetat de politistii bacauani pentru ucidere si vatamare corporala din culpa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro