Mărturisire despre Crucea din Șes

Intersecții, răscruci, destine. Troițe la răscruci de drumuri.

Moșu (bunicul) a scăpat cu viață din Primul Război Mondial, la Mărășești.

Tata a scăpat cu viață din al Doilea Război Mondial. La Podu Iloaiei, într-o singură noapte, din 1200 de tineri au rămas în viață doar 13.

Întors acasă, Tata a ridicat trei troițe la ieșirile din sat. Crucea din Capul Satului, Crucea de la Saca și Crucea din Șes.

Crucea din Șes, ridicată de părinții mei, Dumitru și Maria Budrala, a fost spulberată în această vară de un tânăr care și-a turat mașina performantă. Se prea poate ca acea troiță să-i fi salvat viața.

Tot în această vară, Sara, fiica noastră, studenta la Arte și Antropologie (la Cluj), s-a aventurat cu placa pe lacul Beliș, de lângă Cluj, singură și fără vestă de salvare.

A căzut de pe placă. S-a luptat cu valurile, s-a luptat cu vântoasele și cu vârtejurile. S-a luptat cu moartea timp 40 de minute. Pe lacul Beliș, de lângă Cluj. Un lac imens, în Munții Gilău, de aproape 10 kilometri pătrați, pustiu.

A fost salvată, ca prin minune, în ultima clipă. A zărit-o de pe deal pădurarul Iuliu Dobra, un om cu inima mare. Și care a strigat la Mircea Mateș, alt om cu inimă mare, aflat într-o barcă zgâlțâită de valuri, nimerită tocmai atunci, acolo. Doi oameni aduși de Întâmplare ca s-o salveze pe fiica mea, s-o smulgă de Dincolo și s-o aducă înapoi.

Așadar, în doar câteva zile din această vară:

• Mi-am rupt piciorul chiar înainte de festivalul Astra Film, ceea ce a complicat foarte mult organizarea
• Era s-o pierd pe fiica mea, Sara
• Un tânăr a spulberat crucea făcută de părinții mei și, poate, datorită crucii a rămas în viață.

Am considerat că lucrurile se leagă într-un fel pe care nu am cum să-l stăpânesc, dar că totul are un Înțeles, un Rost, și că am primit destule semne. Așa că mi s-a părut că am datoria să ridic o cruce nouă, la rândul meu, ajutat de familie. În semn de recunoștință că toate aceste întâmplări, aproape tragice, s-au terminat cu bine.

Am simțit nevoia să refacem crucea în stilul troițelor de odinioară, din vremuri când harul divin era prețuit prin simplitate, smerenie și modestie, iar aceste valori erau trăite în casa noastră părintească – mai ales prin exemplul părinților noștri, zi de zi, decenii la rând.