Sari direct la conținut

"Scorpia" de Anne Tyler, romanul unei irezistibile povesti de iubire a zilelor noastre, va fi lansata la Libraria Humanitas Cismigiu

HotNews.ro
"Scorpia" de Anne Tyler, Foto: Librariile Humanitas
"Scorpia" de Anne Tyler, Foto: Librariile Humanitas

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă joi, 27 aprilie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) la lansarea romanului „Scorpia“ de Anne Tyler, bestseller Sunday Times şi New York Times, distins cu premiul „Romanul anului 2016“ de publicaţia World Magazine. La eveniment vor vorbi domnul Nigel Bellingham, directorul British Council România, Dan C. Mihăilescu, scriitor şi critic literar, Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare şi jurnalistă culturală şi prof.dr. George Volceanov, traducătorul romanului. Actriţa Marcela Motoc va citi fragment din roman. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, va fi moderatorul întâlnirii

Al treilea volum al Proiectului Hogarth Shakespeare, „Scorpia“ de Anne Tyler este interpretarea în cheie contemporană a „Îmblânzirii scorpiei” de W. Shakespeare.

„Scorpia e o comedie de moravuri cu o adevărată cascadă de întâmplări, care aminteşte în aceeaşi măsură de Jane Austen şi de Shakespeare. E limpede că Anne Tyler a scris acest roman strălucit cu o enormă plăcere, aceeaşi plăcere pe care o vor simţi şi cititorii la lectură. Un cocktail spumos de comedie romantică, nu atât dulce, cât foarte acid, despre găsirea unui partener care să te iubească pentru firea ta îndărătnică şi hipersensibilă – fără să fie nevoie de nici o îmblânzire.“ (NPR.org)

Kate Battista este fiica modernă şi independentă a unui om de ştiinţă pentru care cercetarea de laborator vine pe primul plan, înaintea vieţii de familie. Kate a trebuit să renunţe la studii pentru a prelua treburile casei după moartea mamei sale, inclusiv creşterea şi educarea lui Bunny, o adolescentă superficială care o şicanează mereu pe sora ei mai mare. În plus, Kate lucrează la o grădiniţă şi nu e nici pe departe mulţumită de locul ei în lume. Curând intră în scenă Piotr, sclipitorul asistent al doctorului Battista, care e pe punctul de a fi deportat, şi Kate se trezeşte că ajunge un simplu pion în planul celor doi de a împiedica plecarea tânărului. Cum va putea Piotr s-o îmblânzească pe furioasa Kate? Răspunsul e tot atât de original şi amuzant precum însuşi personajul feminin.

„Acest roman, atât de precis şi actual, este asemenea feţelor de la ceasurile digitale care ne spun, în acelaşi timp, cine suntem şi de unde venim. Scorpia oglindeşte, cu multă naturaleţe, clipa fugară, şi e o carte plină de viaţă, de umor, dar şi de profunzime.“ (New York Times Book Review)

Seria Hogarth Shakespeare propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali, care le reimaginează pentru secolul XXI.

Proiectul a fost demarat a fost demarat în 2015 în Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will şi preluat deja de edituri din peste 28 de ţări. În România, Proiectul Hogarth Shakespeare apare la editura Humanitas Fiction sub coordonarea editorului Denisei Comănescu, cu susţinerea British Council România. Pînă acum, în limba română au apărut trei titluri din această serie: „O paranteză în timp” – Jeanette Winterson, „Poveste de iarnă“ reimaginată, „Shylock este numele meu“ – Howard Jacobson, reinterpretarea tematică a piesei „Neguțătorul din Veneția“ și „Scorpia” – Anne Tyler, o trimitere sugestivă la „Îmblânzirea scorpiei“. Urmează noi romane de la Margaret Atwood (temă „Furtuna”), Tracy Chevalier (temă „Othello”) Edward St Aubyn (temă „Regele Lear”), Jo Nesbø (temă „Macbeth”) și Gillian Flynn (temă „Hamlet”).

Anne Tyler s-a născut la Minneapolis, Minnesota, pe 25 octombrie 1941 şi a început să scrie scurte povestiri încă de la vârsta de şapte ani. Şi-a făcut studiile la Duke University, unde a câştigat de două ori Anne Flexner Award pentru creative writing, şi apoi la Columbia University, specializându-se în literatură rusă. A debutat în 1964 cu romanul If Morning Ever Comes, care o impune drept una dintre cele mai originale noi voci ale literaturii americane, urmat, în 1965, de The Tin Can Tree. În 1967 autoarea se hotărăşte să se dedice în exclusivitate scrisului, iar în următorii ani văd lumina tiparului romanele A Slipping-Down Life (1970), The Clock Winder (1972), Celestial Navigation (1974), Searching for Caleb (1975), Earthly Possessions (1977). Urmează Morgan’s Passing (1980), Dinner at the Homesick Restaurant (1982), nominalizat la PEN/Faulkner Award for Fiction, The Accidental Tourist (1985), care a câştigat National Book Critics Circle Award în 1986, Breathing Lessons (1988), pentru care primeşte Pulitzer Prize, Saint Maybe (1991), Tumble Tower (1993), Ladder of Years (1996), A Patchwork Planet (1998), Back When We Were Grownups (2001), Căsătorie de amatori (The Amateur Marriage, 2003; Humanitas Fiction, 2007), Digging to America (2006), Noah’s Compass (2010),The Beginner’s Goodbye (2012). În 2015, îi apare A Spool of Blue Thread, nominalizat pe lista scurtă la Baileys Women’s Prize şi Man Booker Prize. În 2016, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare, Anne Tyler publică romanul Scorpia (Vinegar Girl), devenit imediat bestseller Sunday Times.

„Scorpia“ de Anne Tyler, o carte recomandată de Digi FM şi Blogul unei cititoare de cursă lungă.

Accesul este gratuit în baza unei rezervări prealabile prin eventbook.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro