ASEMER va deveni Camera de Comert a Spaniei in Romania
Asociația firmelor spaniole din România (ASEMER) este în curs de a deveni Cameră de Comerț a Spaniei în România pentru a îmbunătăți imaginea și activitățile sale funcționând ca o platformă pentru întâlniri bilaterale de afaceri la care să participe companii, profesioniști, autorități publice și alte instituții. Acest lucru a fost anunțat de președintele ASEMER, Carlos Sanz, în cadrul celei de a patra Adunări Generale a Asociaților organizată la data de 7 martie.
Sanz a subliniat că 2016 a fost un an excelent datorită inaugurării unui birou de reprezentanță la Cluj și participării ASEMER la anumite forumuri, acțiuni comune cu alte camere străine de comerț din România și întâlniri cu autoritățile locale, precum și participarea activă în Coaliția pentru Dezvoltarea României.
La reuniune au participat, pe lângă asociați, și consilierul șef economic și comercial, Miguel Angel Martinez, și atașatul comercial, Emilio Guerra, în calitate de reprezentanți ai Institutului de Comerț Exterior (ICEX) al Ambasadei Spaniei în România.