Sari direct la conținut

Masina cazuta in rapa, la Sinaia, dupa ce a derapat pe drumul de la Cota 1400

HotNews.ro

O masina in care se aflau trei persoane a derapat, vineri, pe drumul care leaga statiunea Sinaia de Cota 1400 si a cazut intr-o rapa aproximativ 20 de metri, in conditiile in care carosabilul este acoperit cu zapada, relateaza Agerpres.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, Raluca Brezeanu, trei persoane au fost ranite dupa ce masina in care acestea se aflau a derapat in timp ce coborau pe drumul care leaga Cota 1400 de Sinaia, soseaua fiind acoperita cu zapada.

Astfel, autoturismul a parasit partea carosabila si a cazut aproximativ 20 de metri intr-o rapa, ocupantii acestuia reusind sa iasa singuri din masina si sa urce inapoi la sosea, a precizat Brezeanu.

Cele trei persoane din masina au fost ranite, ele fiind transportate la spital pentru ingrijiri medicale.

In urma acestui incident, autoritatile au decis sa nu mai permita masinilor sa urce pe drumul spre Cota 1400, iar un echipaj al Politiei Rutiere ii va insoti pe cei care au urcat deja, pentru ca acestia sa coboare in conditii de siguranta, a mai precizat Brezeanu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro