Sari direct la conținut

Gabriela Firea: Realizarea unei sali polivalente in Bucuresti, o prioritate pentru mine

HotNews.ro

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a precizat ca realizarea unei sali polivalente la cele mai inalte standarde, in Bucuresti, reprezinta o prioritate si va incepe in cel mai scurt timp demersurile pentru un astfel de proiect.

„O sala polivalenta la cele mai inalte standarde, care sa fie destinata si sa gazduiasca cele mai diverse evenimente sportive, culturale sau educative, este necesara in Bucuresti si este o prioritate pentru mine. Vom incepe demersurile in cel mai scurt timp pentru un astfel de proiect”, a scris Gabriela Firea pe Facebook, potrivit Agerpres.

Mesajul face referire si la pagina de Facebook a Nadiei Comaneci, care a postat o fotografie in care apare alaturi de Ilie Nastase, la Sala Sporturilor Laszlo Papp din Budapesta.

„O astfel de sala dorim si noi la Bucuresti si sper sa o avem cat de curand”, a scris fosta gimnasta pe pagina de socializare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro