Sari direct la conținut

Trafic restrictionat in centrul Capitalei pentru Crosul veteranilor

HotNews.ro

Traficul rutier a fost restrictionat, duminica, in mai multe zone din centrul Capitalei, in intervalul 10.30 – 14.00, pentru desfasurarea Crosului veteranilor, scrie Mediafax.

Crosul va avea loc pe traseul: Parc Herastrau – sos. Kiseleff (restrictie locala Parc Herastrau) – sos. Kiseleff (pe axa centrala) – Arcul de Triumf – sos. Kiseleff (traficul se inchide total) – Piata Victoriei (fara afectare trafic rutier) – bd. Aviatorilor (trotuar) – bd. Constantin Prezan (inchidere totala) – sos. Kiseleff (locala) – Parc Herastrau, anunta Politia Rutiera.

Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi, impreuna cu Ministerul Apararii Nationale, organizeaza duminica, 26 mai, de la ora 11.00, prima editie a Crosului veteranilor de razboi „VeteRUN”.

„Competitia este o miscare populara prin care cetatenii, alaturi de militari ai Armatei Romaniei, isi vor arata respectul si pretuirea pentru veteranii de razboi, ranitii, invalizii si urmasii celor decedati ca urmare a participarii la cel de-Al Doilea Razboi Mondial”, se arata intr-un comunicat de presa al Ministerului Apararii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro